Marius Croitoru, replică dură pentru Valeriu Iftime: "Vorbim de educație? Să ne uităm puțin în oglindă"

Marius Croitoru FC Botosani FC U Craiova valeriu iftime Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 August 2022, 19:07
Data actualizarii: Sambata 06 August 2022, 19:07

Marius Croitoru și Valeriu Iftime continuă să se contreze după ce au încheiat colaborarea de la FC Botoșani.

Ultimul episod dintre cei doi a apărut după ce antrenorul suspendat Marius Croitoru a fost surprins în tribunele Arenei Naționale, la meciul FCSB - FC U Craiova 1-1, cu două telefoane în fața sa și discutând cu antrenorul secund, care se afla pe bancă.

Replica lui Marius Croitoru pentru Valeriu Iftime

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, l-a criticat pe Marius Croitoru pentru gesturile sale de la meciul cu FCSB, spunând că "e vorba de educație și e de râsul lumii să stai cu două telefoane, cum a stat el".

Actualul antrenor de la FC U Craiova i-a dat replica fostului colaborator de la FC Botoșani, aducând aminte că omul de afaceri a fost suspendat recent pentru 6 luni din orice activitate fotbalistă.

"Lucrurile se schimbă. Dacă vorbim de educație, mi-e greu să... domnul Iftime știe ce educație am eu. Dacă ar fi de educație, n-ar trebui să vorbească, pentru că el are 6 luni de suspendare, eu am avut doar două săptămâni. E mai bine să vorbească despre echipa și antrenorii lui.

Eu am un respect deosebit pentru domnul Iftime, îl apreciez și e păcat să spună astfel de lucruri, dacă strict la asta s-a referit. Dacă suspendarea ține de educație, ar trebui să ne uităm puțin în oglindă și să vedem despre ce educație vorbim", a spus Marius Croitoru, la conferința de presă premergătoare derby-ului FC U Craiova - Universitatea Craiova.

Ce a spus Valeriu Iftime despre Marius Croitoru

”Sunt momente în viața de zi cu zi când e foarte civilizat Marius Croitoru, dar își pierde rezistența asta în timpul meciurilor. Am avut și aici la Botoșani câteva situații, se certa cu presa. Încercam să-l calmez, dar nu auzea! L-am văzut apoi la meciuri urlând pe margine, pe tușă, eu cred că n-ai niciun fel de beneficiu, de câștig, dacă urli.

Dacă ești suspendat, e o chestie de educație, e de râsul lumii să stai cu două telefoane cum a stat el, parcă ești de la NASA, comunici cu vapoarele, cu rachetele cosmice care se izbesc una în alta. Ce poate să-i transmită chelbosului ăluia de pe margine la telefon? Facem atâta circ degeaba, Marius Croitoru e un tip super fain. El doar bravează foarte tare, joacă un teatru ieftin”, a spus Valeriu Iftime, la Radio Sport Total FM.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!