La finalul eșecului suferit de Farul Constanța (0-1), Ianis Zicu a cedat și și-a anunțat demisia la flash-interviuri.
Ianis Zicu a demisionat de la Farul Constanța
„Este dureros, este frustrant ținând cont că am avut oportunități să deschidem scorul. Din păcate, deja lucrurile sunt de această manieră de ceva timp. Am pierdut jocuri și puncte nemeritat. Cred că cel mai bine ar fi să existe un șoc la echipă.
În România lucrul acesta ajută și la cât iubesc eu echipa și clubul, și la tot ce înseamnă fotbalul constănțean, mă gândesc și la acest lucru.
Clubul trebuie să fie mai presus decât oricine și orice. Am avut tot ce mi-am dorit și nu am reușit ce ne-am propus la începutul sezonului. Nu sunt genul de antrenor care am ținut vreodată de un scaun. Am muncit, mi-am dorit, vibe-ul și energia nu sunt de partea noastră.
Zicu: „Este un moment să fac un pas în spate”
Consider că este momentul pentru club să meargă mai departe și să găsească soluția. Următorul meci este peste zece zile. În momentul acesta există doar să reușească Farul să se salveze cât mai rapid matematic.
În acest moment, simt o epuizare psihică pe care o am de ceva timp. Mi-am dorit mult mai mult, nu am reușit. Sănătatea e cea care primează. Mă simt epuizat emoțional pentru tot ce a fost în ultima perioadă, goluri luate în finalul jocului.
Știu că am muncit, am încercat, dar din păcate lucrurile nu funcționează. Așa cum anumite cluburi au reușit printr-un anumit șoc, (iubesc Constanța, clubul și jucătorii, le mulțumesc pe această cale), consider că este un moment să fac un pas în spate”, a declarat Ianis Zicu, la flash-interviuri.
33 de meciuri a adunat antrenorul Ianis Zicu la Farul: 11 victorii, 8 remize și 14 înfrângeri.
- FC Hermannstadt: Lazar – Căpuşă, Karo, Chorbadzhinski, Ciubotaru – Albu, Ivanov, Zargary (Stancu 75’) – Balaure (Afalna 64’), Gjorgjievski (Buş 53’), Neguţ. Antrenor: Dorinel Munteanu
- Farul Constanţa: R. Munteanu – Maftei, Ţîru, Gustavo, Ganea – Vînă (Ramalho 61’), Sîrbu (Dican 70’), Radaslavescu (Furtado 61’) – Grigoryan (Tănasă 23’), Alibec (Goncear 70’), Işfan. Antrenor: Ianis Zicu.
- Cartonaşe galbene: / Dican 74’, Ţîru 90’+1
- Arbitri: Marcel Bîrsan - Mircea Mihail Grigoriu, Traian Ionuţ Neacşu - Cristian Moldoveanu
- Camera VAR: Cristina Trandafir, Radu Ghinguleac
- Observatori: Marcel Savaniu, Octavian Goga