Gigi Becali și-a asumat singura schimbare făcută la FCSB după primele 45 de minute din stagiunea 2026-2027.  

Gigi Becali, nemulțumit total de Dennis Politic după FCSB - FC Argeș 2-0

Becali s-a arătat nemulțumit de faptul că Dennis Politic nu a făcut faza defensivă în prima parte a jocului cu FC Argeș și nu a fost eficient nici în atac. 

„Dacă un fotbalist nu face faza defensivă, măcar fă ceva în atac. Dacă nici colo, nici colo, ce să faci cu el. E posibil să mai joace, dar nu prea mai cred. 

Vin ăștia trei jucători, vine și ăsta cu care am semnat astăzi (n.r.- Aymen Boutoutaou). Mai este și David Miculescu care e în dreapta acolo. Cisotti se eliberează și el în centru. Deci nu prea mai cred că mai poate.

Becali: „Politic e talentat, dar dacă e fricos nu poate să reușească”

(...) Politic e talentat, dar dacă e fricos în viață, mai ales la fotbal, nu poate să reușească dacă e fricos. E posibil să îl băgăm în campionat, dacă suntem avansați în cupele europene, să zicem în primăvara europeană, atunci să spunem că e posibil să joace. 

I-am dat o șansă! Eu cred că în dreapta nu poate să joace, tot în stânga”, a declarat Gigi Becali, la televiziunea Digi Sport. 

FCSB a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia FC Argeş, în prima etapă a Superligii.

Echipele utilizate

  • FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Dawa, Andre Duarte, Pădurariu (Labonne 89) – Cisotti, Radunovic – Politic (M. Toma 46), F. Tănase (Stoian 80), Oct. Popescu (David Popa 90) – Bîrligea. ANTRENOR: Marius Baciu
  • FC ARGEŞ: Căbuz – Oancea (R. Moldoveanu 46), M. Tudose, Sadriu, Borţa – Raţă, Rober Sierra – Y. Pîrvu (S. Balaure 81), Emmers (Dulcea 46), Micovschi (Idowu 46) - Ricardo Matos (Rădescu 81). ANTRENOR: Bogdan Andone
  • Cartonaşe galbene: Pădurariu 34, Oct. Popescu 35 / Sadriu 13
  • Au marcat: Daniel Bîrligea (19') și Florin Tănase (45+4' din penalty)
  • Arbitri: Marian Barbu - Imre Bucsi, George Duţă
  • Arbitri VAR: Sorin Costreie - Stelian Slab