VIDEO Florinel Coman, în echipamentul FCSB! Colegii l-au îmbrățișat când l-au văzut

Florinel Coman, în echipamentul FCSB! Colegii l-au îmbrățișat când l-au văzut Superliga

Florinel Coman a fost protagonistul unui moment emoționant pentru fanii FCSB. 

Florinel Coman

  • Florinel coman facebook

Florinel Coman (28 de ani) și-a vizitat foștii coechipieri, sâmbătă, pe 16 mai, la baza sportivă a FCSB din Berceni. 

Florinel Coman, revedere la FCSB

Extrema stângă și-a îmbrățișat foștii colegi, videoclipul cu momentul propriu-zis fiind postat de FCSB pe rețelele de socializare. Coman a purtat echipamentul de antrenament al fostei sale echipe.

„Florinel Coman și-a revăzut foștii colegi, profitând de pauza competițională din prima ligă a Qatarului. Some things never change (traducere: Unele lucruri nu se schimbă niciodată)”, a notat FCSB pe pagina de Facebook a clubului. 

Al-Gharafa s-ar putea despărți de Florinel Coman, după ce fotbalistul român a traversat un sezon modest în Qatar: 25 de meciuri oficiale, trei goluri și o pasă decisivă. 

Florinel Coman a jucat la FCSB între anii 2017 și 2024, perioadă în care a cucerit o dată Superliga, Cupa și Supercupa României. 

  • 233 de meciuri, 63 de goluri și 62 de pase decisive a adunat Florinel Coman la FCSB.
  • 3.000.000 de euro este cota sa de piață pe Transfermarkt.

MM Stoica a făcut lobby pentru o revenire spectaculoasă la FCSB

În urmă cu aproape doi ani, FCSB l-a cedat pe Florinel Coman la Al Gharafa pentru șase milioane de euro. Fotbalistul a evoluat sub formă de împrumut pentru o jumătate de sezon la Cagliari (februarie 2025 - iunie 2025), dar s-a întors la clubul din Qatar ulterior.

Internaționalul român a bifat în actuala stagiune din Qatar 15 apariții în primul eșalon, unde a înscris un gol, opt în Liga Campionilor Asiei și două în QSL Cup, unde și-a trecut în cont două reușite și o pasă de gol.

La FCSB, Florinel Coman, cotat în acest moment la trei milioane de euro de site-urile de specialitate, a câștigat titlul, cupa și supercupa și a consemnat 63 de goluri și 62 de pase decisive în 233 de meciuri în toate competițiile.

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a remarcat faptul că Florinel Coman este oricând binevenit la gruparea roș-albastră, în ciuda faptului că nu crede că se va întâmpla asta.

  • În principal, e vorba despre salariul jucătorului, care ia o căruță de bani în Qatar și care, dacă s-ar întoarce în România, și-ar tăia categoric remunerația

”Nu am discutat absolut nimic. Oricând e binevenit, ne e dor de el. Nu știu dacă Florinel poate să plece, mai ales că mai are contract. Lași două milioane de euro (n.r. salariu pe sezon) să vii pe 200.000?”, a spus MM la fanatik.

În afară de FCSB, Al Gharafa și Cagliari, Florinel Coman și-a mai trecut în cont apariții la Farul Constanța, cu care a câștigat și titlul în sezonul 2026/17.

Cifrele lui Florinel Coman

  • FCSB: 233 meciuri jucate, 63 goluri înscrise, 62 pase decisive
  • Farul: 47 meciuri jucate, 6 goluri înscrise, 8 pase decisive
  • Al Gharafa: 44 meciuri jucate, 6 goluri înscrise, 9 pase decisive
  • Cagliari: 9 meciuri jucate, 1 gol înscris, 0 pase decisive

La națională, Coman a fost convocat de 20 de ori și a reușit să marcheze în două meciuri. Primul gol a fost în calificările la EURO 2024 contra Andorrei (4-0), iar al doilea a fost cu Cipru în Liga Națiunilor C (4-1).

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!