EXCLUSIV Florin Cernat a adus la FCSB un „decar” brazilian: „Cea mai mare echipă din România”. Tatăl său a fost jucător un deceniu la AC Milan

Florin Cernat a adus la FCSB un „decar” brazilian: „Cea mai mare echipă din România”. Tatăl său a fost jucător un deceniu la AC Milan Superliga

Mutare interesantă făcută de FCSB.

Fosta campioană a României l-a legitimat în această vară pe Matheus Benjamin Diniz Paixao, un puști de origine braziliană care a ajuns la București prin intermediul lui Florin Cernat, după cum Sport.ro v-a prezentat aici.

Matheus are 15 ani și va împlini 16 ani în luna decembrie. Născut în Belgia, acesta poartă numărul 10 la FCSB și a evoluat în ultimul sezon pentru echipa U16 a Academiei FC Voluntari. Înainte a jucat la LPS „Iolanda Balaș Soter” Buzău.

Matheus Diniz, interviu pentru PRO TV: „Este cea mai mare echipă din România”

„Este foarte, foarte bine. Am venit la cea mai mare echipă din România. Să ajung la echipa mare ar fi un vis. În România se aleargă foarte mult. Noi, brazilienii, nu prea suntem cu asta, dar mă descurc”, a spus Matheus pentru PRO TV și Sport.ro.

Tânărul are origini românești prin mama sa, Loredana, care este din Buzău. Tatăl său, Marcus Diniz, a avut o carieră importantă în Italia. Fundașul a fost legitimat la AC Milan timp de aproape un deceniu, între 2005 și 2015, cu mai multe împrumuturi la Crotone, Livorno, Monza, KAS Eupen, Como și Lecce. Pentru Livorno a bifat 21 de meciuri în Serie A.

Marcus Diniz a jucat ulterior în România, la Gloria Buzău și Dunărea Călărași. Fiul său nu știe încă pentru ce națională va evolua. „Prima care mă convoacă”, a răspuns el când a fost întrebat dacă ar alege România sau Brazilia.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!