Emmanuel Culio va fi plătit regește la CFR: ”Cunoaște clubul pe de rost, sigur va da 150%”

Dan Petrescu CFR Cluj Emmanuel Culio Superliga Emmanuel Culio va fi plătit regește la CFR: ”Cunoaște clubul pe de rost, sigur va da 150%”
Iosif Pintilie
Data publicarii: Sambata 04 Septembrie 2021, 17:05
Data actualizarii: Sambata 04 Septembrie 2021, 17:24

CFR Cluj a reușit să îl readucă pe Emmanuel Culio.

Dan Petrescu a cerut, atunci când a negociat contractul cu CFR, ca Emmanuel Culio să revină la echipă, pentru a avea un as în mânecă în fața vestiarului. Argetinianul a fost convins să revină în ”Gruia” cu un salariu uriaș.

Digi Sport informează că Emmanuel Culio va fi remunerat cu 20 000 de euro lunar, un salariu imens mai ales dacă ținem cont de vârsta lui Culio, ajuns la 38 de ani. Dan Petrescu a vorbit despre motivul pentru care a insistat să îl readucă pe Culio în Ardeal:

  • Emmanuel Culio va fi plătit regește la CFR: ”Cunoaște clubul pe de rost, sigur va da 150%”

”În ultimul an cu mine, Culio era un jucător fantastic, dar și un fel de antrenor secund. El chiar a zis mereu că vrea să fie secundul meu. Chiar dacă sunt meciuri în care nu joacă, are spiritul ăla de argentinian.

Cunoaște clubul pe de rost, sigur va da 150%. Sperăm să mai poată, toată lumea se miră, inclusiv eu: va mai fi Culio ăla pe care îl știm?

De mai mult timp mă sună să vină înapoi. Mi-a zis, Mister am rezolvat problema pe care o aveam de rezolvat şi pot să vin, pot să joc. El nu m-a minţit niciodată, sunt convins că poate”, a spus Dan Petrescu, pentru sursa citată.

Almagro de Buenos Aires, Atletico Independiente, Racing Club, La Serena, Galatasaray Istanbul, Orduspor, Mersin Idmanyurdu, Deportivo de La Coruna, Al-Wasl, UD Las Palmas, Real Zaragoza, RCD Mallorca, Quilmes Atletico Club și Flandria sunt echpele la care a evoluat Culio.

A câștigat cinci titluri de campion, patru supercupe ale României și trei cupe, în perioada petrecută la CFR. A evoluat la CFR între iulie 2007 și ianuarie 2011, respectiv între iulie 2017 și ianuarie 2020.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!