Liber de contract și cu două titluri de campion în palmares, mijlocașul de 26 de ani a vorbit deschis pentru GSP.ro despre ruptura de clubul unde s-a format și despre momentele dificile prin care a trecut.
Produs al Academiei Hagi, Casap a ajuns la Constanța în 2012, de la Poli Timișoara, iar între timp a fost împrumutat la Concordia Chiajna și FC Botoșani.
Carlo Casap: „Nota de plată vine pentru toată lumea”
Cu toate acestea, fotbalistul a simțit că, deși a fost mereu devotat, unele decizii luate împotriva lui nu au avut legătură doar cu terenul de joc.
„Eu chiar am iubit acest club, mi-a fost casă atâția ani. După titlul luat cu Farul, mi-au propus un împrumut, dar voiam să joc în Europa cu ei. Așa că le-am zis să mă lase să plec dacă nu mai vedem lucrurile la fel. După experiența de la Botoșani am fost contactat de Hermannstadt, eram gata să semnez, dar cei de la Farul m-au sunat pe drum și m-am întors. Am făcut-o din respect pentru club, dar nu a fost cea mai inspirată alegere”, a spus Casap.
Mijlocașul recunoaște că a trăit multe momente greu de înțeles. „Nu doar eu, și colegii sau prietenii mei se întrebau de ce nu primeam minute. Eu știu ce pot, dau totul la antrenamente și pe teren. Apreciez adevărul spus în față, nu vorbele dulci care nu au acoperire. E clar că există interese în fotbal, dar fiecare cum își așterne așa doarme. Nota de plată vine pentru toată lumea în final”, a adăugat jucătorul.
Acum, Casap se antrenează separat și așteaptă o nouă provocare. „Am două antrenamente pe zi, unul pe teren și altul în sală. Fizic mă simt foarte bine, accidentările sunt de domeniul trecutului. Am discuții atât în România, cât și în străinătate, dar vreau să iau decizia potrivită. Îmi doresc să mă bucur din nou de fotbal și să-mi arăt potențialul”, a spus fotbalistul cotat la 350.000 de euro pe Transfermarkt.
Carlo Casap lasă în urmă 147 de meciuri oficiale, 13 goluri și 10 pase decisive pentru Viitorul și Farul, două titluri de campion al României și o Cupă a României.
La 26 de ani, mijlocașul timișorean spune că e pregătit pentru un nou început: „Mai am multe de spus în fotbal. Am încredere că următorul pas va fi cel bun”.