Președintele LPF a vorbit despre scenariul în care FCSB nu ar reuși să se califice în primele șase echipe din Superliga la finalul sezonului regular.

Gino Iorgulescu a oferit o declarație cel puțin controversată în care a explicat motivul pentru care o eventuală absență a campioanei României din play-off ar afecta și celelalte echipe din Superliga. VEZI AICI declarația lui Gino Iorgulescu.

Daniel Pancu, despre o FCSB în play-off: „Eu vreau echipele care merită sportiv”

Antrenorul lui CFR Cluj a evitat să spună foarte multe despre declarația lui Gino Iorgulescu, dar a subliniat faptul că își dorește în play-off echipele care merită din punct de vedere sportiv.

Daniel Pancu a făcut chiar și o ironie și a spus că nu s-ar supăra dacă ar intra campioana României în play-off și ar câștiga cu toate echipele în afară de CFR Cluj.

„Farul joacă înspăimântător acasă. M-am uitat la ultimele trei jocuri. Și noi suntem într-un moment foarte bun. Cred că va fi un meci spectaculos. 

(n.r. ai auzit ce a declarat Gino Iorgulescu?) Nu pot să comentez. Dacă mă refer la FC Argeș care ne-a dat cu terenul în cap și nouă, și lor (n.r. lui FCSB). E clar că merită să fie acolo din punct de vedere sportiv.

(n.r. de ce crezi că a făcut declarația asta?) Nu știu cât lua CFR Cluj ca diferență între un meci cu ”U” Cluj și unul cu FCSB. Eu vreau echipele care merită sportiv în play-off, nu e după ce vreau eu. 

(n.r. FCSB) E cu siguranță o echipă care poate să bată toată echipele de acolo. Nu e pericol, că te poate ajuta și pe tine. Nu ne-ar bate pe noi, dar le-ar bat pe celelalte”, a spus Daniel Pancu la Digi Sport..

Roș-albaștrii se află pe locul șapte în clasament, la trei lungimi de ultimul loc care duce în play-off, ocupat în acest moment de FC Argeș.

Ultimele două meciuri ale lui FCSB din acest sezon regulat sunt cu UTA în deplasare și cu ”U” Cluj pe teren propriu.