Mureșan a transmis public că așteaptă de la Pancu să îi spună adevărul, în contextul în care tehnicianul are inclusă în contract prelungirea automată, dacă CFR termină play-off-ul pe loc de cupe europene. 

Iuliu Mureșan l-a somat pe Pancu să îi spună adevărul 

„Există acea clauză în contractul lui Pancu. Dacă terminăm pe loc care ne duce în calificările pentru orice cupă europeană, inclusiv pentru Conference, adică locul 3 sau 4, atunci contractul lui e prelungit automat, la fel și valoarea contractului pentru anul următor.

Nu știu dacă a semnat cu Rapidul. Nu mi-a spus. Am venit împreună pe avion, am vorbit alte lucruri, nu a zis nimic despre așa ceva. Contract are, trebuie să vedem ce se întâmplă. Noi tot timpul ne gândim la variante, chiar și atunci când nu sunt informații.

La fotbal trebuie să fii pe fază, să fii pregătit tot timpul de orice surpriză. Să o anticipezi sau să o rezolvi repede. Dacă nu, te-ai curățat. Așa e la fotbal. Suntem pregătiți de orice. M-a luat prin surprindere și pe mine știrea, aștept să-mi spună Pancu care e adevărul”, a declarat Iuliu Mureșan, conform digisport.ro.

Daniel Pancu, acord de principiu cu Rapid

Daniel Pancu (48 de ani) a ajuns la un acord de principiu cu Rapid pentru a deveni antrenorul principal al echipei din noul sezon al Superligii. 

Pancu s-a întâlnit astăzi, 5 mai, cu patronul Dan Șucu și cei doi au ajuns la o înțelegere pentru stagiunea viitoare, potrivit sursei citate.

Contractul lui Pancu la CFR Cluj expiră în vară, iar tehnicianul a ezitat să semneze oferta primită de la clubul „feroviar” pentru prelungirea angajamentului.

Sezon solid pentru Pancu

Daniel Pancu a impresionat în stagiunea curentă. A reușit să o califice miraculos pe CFR Cluj în play-off, după ce a preluat-o din zona retrogradării. 

Pancu este văzut, prin urmare, de către Dan Șucu drept înlocuitorul ideal pentru Costel Gâlcă. În 25 de meciuri la Cluj a înregistrat 17 victorii, patru remize și patru înfrângeri. 

Daniel Pancu a mai antrenat-o pe Rapid între octombrie 2018 și martie 2020. El a fost, de asemenea, președintele clubului între iunie 2020 și august 2020. 

Simbolul giuleștenilor a mai pregătit în cariera sa de antrenor echipele Poli Iași, România U20 și România U21.