Nelu Varga, finanțatorul formației CFR Cluj, a susținut că echipa sa nu se află în pericol de a fi exclusă din cupele europene, chiar dacă nu și-a achitat datoria de 1,4 milioane de euro către ANAF la timp. Termenul-limită era miercuri, 15 iulie. 

Explicația lui Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj

Varga a transmis că a luat legătura cu UEFA și a obținut un nou termen, respectiv marți, 21 iulie, și că nu se pune problema ca echipa sa să fie exclusă din cupele europene.  

„Eu mă grăbesc să ajung în țară, am alte treburi acum. Am vorbit la UEFA despre acest subiect, nu se pune problema, totul este în regulă. S-a discutat, iar acum plata trebuie făcută până marți. Orice altceva este o prostie”, a declarat Nelu Varga, potrivit gsp.ro

Situație complicată în Gruia

CFR Cluj a fost amendată de UEFA cu 200.000 de euro din cauza datoriilor cumulate în sezonul trecut și se află sub supravegherea forului de la Nyon. 

„Din cauza unor circumstanțe agravante, și anume recidiva și/sau existența unor datorii restante de peste 90 de zile, următoarele cluburi au primit, de asemenea, o sancțiune de excludere cu suspendare din următoarea competiție UEFA pentru care se vor califica: CFR 1907 Cluj (România) și FC Ballkani (Kosovo). 

Excluderea este suspendată pe o perioadă de probă de două sezoane și va fi pusă în aplicare doar dacă cluburile vor avea datorii restante în sezoanele 2026/27 și 2027/28”, se arată într-un comunicat emis de UEFA.

CFR Cluj ar trebui să evolueze, în sezonul 2026/27, în turul doi preliminar din Conference League cu învingătoarea dintre Alashkert (Armenia) și Yelimay Semey (Kazahstan).