GALERIE FOTO CFR Cluj și-a lansat noile echipamente pentru sezonul 2026/2027

CFR Cluj și-a lansat noile echipamente pentru sezonul 2026/2027 Superliga

CFR Cluj și-a prezentat noul echipament.

CFR Cluj și-a lansat noile echipamente pentru sezonul 2026/2027 la doar câteva ore după rivala FCSB.

Ardelenii au realizat o ședință foto inedită în care Adrian Păun, Mario Camora și Andrei Cordea au îmbrăcat cele trei tricouri ale echipei clujene.

Cum arată noile echipamente ale lui CFR Cluj

  • Cfr cluj kit 5

Mario Camora a îmbrăcat echipamentul de acasă, care este vișiniu în mare parte, dar cu o bandă albă pe parte din față și câteva detalii aurii.

Kit-ul de deplasare este alb, asemănător cu cel din stagiunea trecută, iar noutatea este al treilea echipament, care este negru cu inserții verzi.

„Totul a început de la o locomotivă cu abur, acum aproape 120 de ani. Încă de atunci am continuat să fim vizionari, să credem în noi și în ceea ce vom construi în viitor

Pentru ședința foto am ales o locație inedită, Muzeul Steampunk, pentru că noile echipamente sunt adevărate piese de pus în ramă”, au scris cei de la CFR Cluj pe rețelele sociale.

CFR Cluj debutează sâmbătă în noul sezon din Superliga

CFR Cluj va lua startul în noul sezon din Superliga cu o partidă în deplasare contra celor de la Oțelul Galați, sâmbătă, de la ora 18:30.

Joi, 23 iulie, CFR Cluj va disputa prima manșă din turul 2 preliminar al Conference League, adversară urmând să fie câștigătoarea din duelul Alashkert (Armenia) - Yelimay (Kazahstan). În tur, cele două au remizat, scor 1-1.

CFR Cluj, eșec contra Gloriei Bistrița înainte de startul Superligii

CFR a pierdut amicalul cu Gloria Bistrița, disputat în Gruia, cu porțile închise, marți după-amiază, scor 0-2. Divizionara secundă s-a impus prin golurile marcate de Emmanuel Mensah (12') și Branimir Cavar (68').

  • Emmanuel Mensah, atacant ghanez în vârstă de 22 de ani, aparține de CFR Cluj, însă este împrumutat la Gloria Bistrița.
  • În sezonul trecut, Gloria Bistrița a încheiat pe locul 5 din grupa A a play-out-ului ligii secunde.

CFR Cluj a mizat pe un prim 11 solid din care nu au lipsit Andrei Cordea, Alexandru Păun, Meriton Korenica sau Mario Camora. Antonio Folha a schimbat complet echipa în repriza secundă.

  • Echipa de start a lui CFR Cluj: Moreira, Camora, Savic, Pantalon, Kun, Muhar, Fică, Korenica, Păun, Cordea, Drazic
  • Echipa din repriza secundă a lui CFR Cluj: Moreira (70’ Vâlceanu), Abeid, Sade, Gligor, Braun, Djokovic, Barrios, Perianu, Sfait, Biliboc, Zahovic
  • Lotul Gloriei Bistrița: Greab, Frunză, Panțîru, Asibey, Lică, Pîrvulescu, Mehdi, Mogoș, Osikmashvili, Bradu, Mensah, Suciu, King, Lupu, Gheorghe, Șofroni, Cavar, Bara, Silvășan, Larosa, Țăran, Năsăudean 
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!