Nou-promovata FC Argeş a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, la Mioveni, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de tunisianul Adel Bettaieb (65), fost jucător la ''U''. Bogdan Andone a vorbit la final despre victorie în contextul în care cu o zi înaintea partidei a decedat tatăl lui Dani Coman, președintele echipei piteștene.

Bogdan Andone a zis tot, extrem de sincer, după FC Argeș - U Cluj 1-0

”Știam că întâlnim o echipă extrem de experimentată, cu jucători care știu să gestioneze foarte bine momentele jocului. Era foarte important să ne ridicăm la un nivel bun de intensitate și agresivitate, lucru pe care l-am făcut în mare parte a meciului.

Vreau să-i felicit pe băieți, s-au bătut cu o echipă de play-off, care a jucat în cupele europene, care are un antrenor experimentat și jucători cu calitate.

Au dat dovadă de caracter, mai ales că pentru noi a fost o zi tristă. Din păcate, pierderea tatălui lui Dani Coman a avut loc dimineață, a fost o atmosferă destul de apăsătoare. L-am cunoscut și eu în ultimele zile pe tatăl său, îi mulțumesc lui Dumnezeu că le-a dat putere băieților să câștige un meci important.

Punctele ne interesează, da, pentru ele jucăm. E important să arătăm ca o echipă care joacă fotbal, care are atitudine. Încă o dată, mă bucur pentru băieți pentru că își văd munca de la antrenamente răsplătită”, a declarat Andone, potrivit Digisport.

Meci cu doi eliminați

Ambele echipe au terminat partida în inferioritate numerică, după Ovidiu Bic (''U'' Cluj) a primit al doilea cartonaş galben în min. 58, iar Dorinel Oancea (FC Argeş), fost jucător la ''U'', în min. 82.

Gazdele au avut o bară, prin Yanis Pîrvu (76).

Acesta a fost al 60-lea meci dintre cele două echipe în principala competiţie internă, cu 28 de victorii pentru FC Argeş, 22 pentru ''U'' şi 10 egaluri. Cu FC Argeş echipă gazdă, bilanţul este de 30 de partide, 19 victorii FC Argeş, 4 remize şi 7 succese ''U'' Cluj, potrivit LPF.

În ultimele cinci etape, FC Argeş are patru victorii şi un egal. ''U'' are o singură victorie în ultimele patru etape, două eşecuri şi un egal.