Fundașul român a fost pe bancă în meciul pierdut de londonezi pe teren propriu cu Liverpool, scor 1-2. Nu a evoluat, dar vrea să prindă cât mai repede minute sub comanda lui Thomas Frank.
Radu Drăgușin ar putea reveni în Italia! Roma și Milan se bat pentru el
Între timp, italienii scriu că internaționalul român ar putea ajunge la AS Roma. Capitolinii țintesc transferul lui Drăgușin pentru a-și ”betona” defensiva, chiar dacă prioritatea acestuia este de a rămâne în cel mai bogat campionat al lumii, Premier League.
Potrivit romapress.net, posibilitatea ca Drăgușin să se întoarcă în Serie A este destul de mare. Cunoaște foarte bine fotbalul italian, acolo unde a mai evoluat la Juventus, Genoa, Sampdoria și Salernitana. Acum, Roma n-ar fi singura echipă interesată de transferul românului. În ”horă” ar fi și AC Milan, una dintre echipele cu pretenții la titlu în acest sezon.
”Potrivit ultimelor zvonuri, posibilitatea unei reveniri în Serie A este mare, fie în ianuarie, fie în vară. Pentru clubul englez, cea mai probabilă opțiune de împrumut este un împrumut cu obligație de cumpărare”, a scris sursa citată.
În acest sezon, AS Roma are pretenții la titlu în Serie A. Are 30 de puncte și este pe locul patru, la doar trei puncte distanță de primul loc, ocupat de Interul lui Cristi Chivu.
Florin Manea: ”Vrem să rămânem la Tottenham”
În septembrie, după ce Radu Drăgușin a revenit la antrenamentele lui Tottenham, impresarul Florin Manea a acordat un interviu în exclusivitate pentru Sport.ro în care a dezvăluit că prioritatea fundașului român este de a rămâne la actual sa echipă.
„N-am discutat de oferte sau de alte lucruri, vrem să rămânem la Tottenham. Deocamdată ne-am concentrat doar asupra revenirii și asupra impactului pe care-l va avea în echipă”, a spus Manea.