Naționala Africii de Sud, din lotul căreia face parte și Siyabonga Ngezana, fundașul de la FCSB, a debutat cu dreptul la Cupa Africii pe Națiuni 2025, învingând luni seară Angola, scor 2-1, pe Stade de Marrakech din Maroc, grație reușitelor semnate de Oswin Appollis și Lyle Foster.
Pentru prima dată din 2004 încoace, „Bafana Bafana” reușește să câștige meciul de deschidere la un turneu final continental. Trupa pregătită de Hugo Broos a bifat al 27-lea meci consecutiv fără înfrângere, dar victoria a fost una muncită.
Victorie muncită pentru Afica de Sud
Africa de Sud a deschis scorul rapid, în minutul 21, prin extrema lui Orlando Pirates, Oswin Appollis, care a profitat de o minge deviată în careu. Angolezii au replicat însă tăios și au restabilit egalitatea înainte de pauză, prin Manuel Show (35), cu o execuție vicleană la colțul scurt.
Victoria sud-africanilor a fost consfințită târziu, în minutul 79, când Lyle Foster, atacantul celor de la Burnley, a înscris golul izbăvitor cu un șut cu efect, după ce anterior VAR-ul anulase o reușită a lui Tshepang Moremi pentru ofsaid.
Următoarea provocare pentru Africa de Sud se anunță mult mai dificilă: duelul cu Egiptul, programat pe 26 decembrie.