Gloria Bistrița s-a impus pe teren propriu în fața lui FCSB, scor 1-0, într-un meci din runda a doua a Cupei României.
Golul victoriei echipei gazdă a fost marcat de Antonio Bradu în minutul 23, în uram unei gafe în apărare a lui Dylan Batubinsika.
Revenirea care ar putea rezolva problema de la FCSB: „Ar trebui să fie cel mai bun”
Florin Gardoș a vorbit despre zona în care FCSB nu este la cel mai bun nivel. Fostul fundaș central e de părere că roș-albaștrii au o problemă la nivel defensiv.
Acest lucru s-a confirmat și în partida din Cupa României cu Gloria Bistrița, după ce gazdele au înscris unicul gol al meciului după o greșeală în defensivă.
Gardoș este de părere că revenirea din accidentarea a lui Ngezana ar trebui să întărească defensiva fostei campioane.
„(n.r. Ngezana când va reveni) ar trebui să fie cel mai bun din apărare, dar a avut perioada aia în care zicea că e obosit psihic. Aștept să îl văd după accidentarea asta, dar și Mihai Popescu a avut problema asta, el a avut ruptură a ligamentelor încrucișate.
Eu zic că e o zonă în care e nevoie de un fundaș central foarte bun, adică de care poți să spui că e printre cei mai buni din România”, a spus Florin Gardoș, în exclusivitate la VOYO SPORT LIVE, pe VOYO SPORT 1.
Siyabonga Ngezana este jucătorul lui FCSB din iulie 2023 și a adunat 106 partide în tricoul formației bucureștene, reușind trei goluri și o pasă decisivă.
1,7 milioane de euro este cota fundașului central de 29 de ani, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.