Când a revenit pe banca FCSB-ului, pentru acest al treilea mandat, Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a promis, conform spuselor lui Gigi Becali, câștigarea campionatului, la pas!

Din păcate pentru „Reghe“, la ora actuală, șansele sale de a îndeplini acest obiectiv sunt de... 2%. Acest procent a fost trecut în dreptul FCSB-ului, de către analiștii de la Football Meets Data, după disputarea partidelor din etapa a 13-a. Explicația ține, nu atât de ultimele rezultate ale roș-albaștrilor, ci de ce a stricat Marius Baciu, în debutul campionatului.

Din cauza startului slab de sezon, sub comanda lui Baciu, FCSB a rămas în urma formațiilor de pe podium. Și, între timp, după revenirea lui Reghecampf, distanța față de locul 1 în clasament s-a micșorat cu doar 2 puncte. Faptul că FCSB se află și acum, după trei victorii succesive, la 9 puncte de liderul Dinamo, explică concluzia celor de la Football Meets Data, în privința roș-albaștrilor.

Gloria Bistrița – FCSB, LIVE TEXT, de la ora 21:30

Având în vedere situația FCSB-ului din campionat, Cupa României rămâne cea mai scurtă cale spre salvarea acestui sezon pentru Laurențiu Reghecampf.

În acest context, meciul din această seară, cu Gloria Bistrița în deplasare, e crucial pentru „Reghe“ și ai lui. Plasată în grupa C, alături de FC Bihor, Csikszereda, FC Argeș, Corona Brașov și Gloria Bistrița, FCSB a pornit în forță în competiție, cu un succes zdrobitor în prima etapă: 5-0 cu FC Argeș, în deplasare.

Cu încă un succes, diseară (ora 21:30), în meciul cu Gloria Bistrița, FCSB ar lua o opțiune serioasă pentru clasarea pe primele două poziții, cele care duc în sferturile cupei.

Practic, Reghecampf are nevoie de un total de cinci partide, pentru a putea câștiga trofeul, în competiția KO. După meciul din această seară, cu Gloria Bistrița, FCSB va întâlni Csikszereda, acasă, în ultima rundă din faza grupelor (2 decembrie). Apoi, în caz de calificare, formația bucureșteană ar avea de trecut de sferturi, semifinale și de finală, pentru a-și adjudeca trofeul.

Un eventual triumf, în Cupa României, ar fi o dublă lovitură dată de Reghecampf! Pe lângă faptul că și-ar îmbunătăți CV-ul, el ar rezolva și calificarea în preliminariile Europa League, pentru sezonul 2027-2028. Câștigătoarea Cupei României își va începe parcursul european, în a doua competiție UEFA intercluburi.

De la ora 21:30, meciul Gloria Bistrița – FCSB va fi oferit în format LIVE TEXT de Sport.ro.