Anuntul momentului in Romania: "Ianis e transferat in proportie de 99%!" Lovitura uriasa pentru Radoi: clubul nu-l va lasa la EURO! Unde ajunge Hagi jr

Anuntul momentului in Romania: "Ianis e transferat in proportie de 99%!" Lovitura uriasa pentru Radoi: clubul nu-l va lasa la EURO! Unde ajunge Hagi jr

Ianis Hagi este ca si plecat din Liga 1.

Ianis Hagi va mai juca finala Cupei Romaniei, cu Astra, si apoi se va transfera de la Viitorul. Tot mai multe voci sustin ca fiul "Regelui" va face pasul catre o echipa importanta din Vest in aceasta vara. Pana si Gica Hagi a recunoscut ca sansele ca Ianis sa mai ramana la Viitorul si din sezonul viitor sunt extrem de mici.

Ioan Marginean, presedintele celor de la Gaz Metan, sustine ca a discutat cu omologul sau de la Viitorul, Cristian Bivolaru, iar acesta i-a confirmat transferul fara a preciza insa si numele clubului la care va merge Ianis. Marginean se bucura pentru transferul lui Ianis pentru ca exista posibilitatea ca noul club sa nu-i permita lui Hagi jr. sa mearga la EURO U21 si s-ar elibera astfel un loc pentru Darius Olaru.

"Darius Olaru este un baiat serios. Campionatul European poate fi pentru el o rampa de lansare, daca nu vin Razvan Marin si Ianis Hagi. Am inteles ca Ianis se poate transfera, asa ca Olaru poate juca foarte bine pe acel post, in locul lui Hagi. Am inteles ca se transfera si nu-l lasa echipa de club, pentru ca in acea perioada au pregatiri. Eu stiu ca in proportie de 99% e transferat si el! Va poate spune domnul Bivolaru unde se transfera. Eu cred in cuvintele acelui om! N-am fost curios sa aflu echipa, pentru ca nu e treaba mea", a declarat Ioan Marginean la LookPlus.

 

Ianis Hagi, la Ajax

 

Ianis Hagi i s-ar putea alatura lui Razvan Marin la Ajax. Potrivit Fanatik, clubul olandez este deja in negocieri avansate pentru transferul lui Ianis. Olandezii si-ar dori ca transferul sa fie perfectat cat mai repede, inainte de startul Campionatului European Under 21. O eventuala evolutie de exceptie a tanarului mijlocas la EURO i-ar creste exponential pretul lui Ianis, motiv pentru care Ajax forteaza mutarea inca de acum.

In acest context, declaratiile lui Marginean prind si mai mult contur. Ajax nu-i va permite lui Razvan Marin sa mearga la turneul final alaturi de nationala lui Radoi si este de asteptat ca olandezii sa adopte aceeasi strategie si in cazul lui Ianis Hagi. De altfel, este mult probabil ca Ajax sa fie mai restrictiva in cazul lui Hagi jr decat in cazul lui Razvan Marin dat fiind ca mutarea s-ar face pe ultima suta de metri, iar olandezii vor sa profite de fiecare zi pentru a-l integra cat mai rapid pe Ianis Hagi.

Gica Hagi, alaturi de George Ogararu, au fost prezenti la Amsterdam la meciul cu Juventus din sferturile UEFA Champions League. La acel moment, cei doi oficiali ai Viitorului au negat ca ar fi mers la Amsterdam pentru a discuta despre un eventual transfer.

Revolutie in ring: Noaptea Campionilor la Timisoara! Supergala de box in direct la PRO X, vineri de la 9 seara!



VIDEO PROTVPLUS.RO

BRAT