Clubul a anunțat schimbarea prin intermediul rețelelor de socializare, punctând că viitoarea emblemă combină moștenirea istorică cu o viziune axată pe viitor, reprezentând un nucleu structural bazat pe geometrie și forță.
Deși intenția comunicată a fost crearea unui simbol stabil care să reziste în timp, susținătorii formației din „Ștefan cel Mare” nu au agreat deloc grafica noii sigle.
Andrei Nicolescu: ”Am lucrat cu o agenție”
În mediul online au existat mai multe comentarii negative, dar Andrei Nicolescu s-a apărat spunând că noul logo al clubului respectă ”esența elementelor și simbolisticii lui Dinamo”. Mai mult, președintele lui Dinamo a explicat tot procesul și cum au ajuns ”câinii” la acest rezultat.
„Sigla este produsul unui proces îndelungat, am lucrat cu o agenție care a ținut cont de punctele de vedere ale celor mai importanți stakeholderi ai lui Dinamo și care prin simbolistică reflectă trecutul, prezentul și vrea să genereze și viitorul”, a spus Andrei Nicolescu, pentru PRO TV și Sport.ro.













