Cornel Dinu a explodat după ce a văzut noua siglă a lui Dinamo: „Gândirea lui Nicolescu. Cine a făcut asta e un imbecil”

Cornel Dinu a explodat după ce a văzut noua siglă a lui Dinamo: „Gândirea lui Nicolescu. Cine a făcut asta e un imbecil” Superliga Cornel Dinu ii da dreptate lui Sorin Cartu si il ironizeaza pe Mihai Stoica: "El e un fel de behait de oaie" 

Cornel Dinu a reacționat după ce a văzut noua sigă a lui Dinamo.

Dinamo și-a schimbat vechea siglă, iar cea nouă a stârnit un val puternic de reacții de nemulțumire.

Noua emblemă a clubului din Ștefan cel Mare va deveni oficială de la 1 iulie.

Cornel Dinu, total nemulțumit: ”E o rușine! Cine a făcut asta e un imbecil”


  • Dinamo 12

Fostul antrenor al lui Dinamo a fost întrebat despre noua siglă a formației bucureștene.

Cornel Dinu a avut o reacție vehementă și și-a exprimat clar nemulțumirea față de schimbarea făcută de oficialii lui Dinamo.

„Este o rușine făcută de niște venetici. Cine a făcut asta este un imbecil sau imbecili, poate sunt mai mulți. Orice club se identifică prin originea sa și originea nu trebuie schimbată indiferent care ar fi ea. Originea lui Dinamo nu este o rușine, din contră. Dar să apari cu așa ceva… e un fel de virgulă cu răhăței. Combinație de virgule cu răhăței. Gândirea lui Nicolescu.

Când vin veneticii care nu se identifică cu nimic, schimbă tot, schimbă stema. Pentru că ei nu se identifică cu nimic vor să-și facă prezent cu Dinamo. Asta e amprenta veneticilor și a impostorilor care nimeresc peste o echipă de tradiție și cu istorie.

Eu am avut 39 de ani adunați la Dinamo, dar așa ceva nu are vreo legătură, e infernal. Dinamo se identifică prin câinii roșii, dacă vrei să scapi de istoria cu D-ul slav, o faci prin câinii roșii, ăsta e trecutul de atașament teribil față de suporteri, de condițiile clubului și de soarta lui.

Iar asta reprezintă loialitatea și, dacă vrei, credința prin care câinii își respectă stăpânii, asta e emblema lui Dinamo. Trăirile jucătorilor care au scris istorie, care s-au identificat prin loialitatea câinilor față de stăpân. Stăpânul fiind chiar D-ul istoric și câinii cei care am slujit Dinamo”, a declarat Cornel Dinu, pentru ProSport.

Un an de muncă pentru noul design

Oficialul dinamovist Andrei Nicolescu a explicat pe larg demersul din spatele acestei modificări, subliniind că lansarea identității vizuale a necesitat o perioadă îndelungată de pregătire, alături de o agenție de specialitate, și a implicat consultări extinse.

„Este un proces la care lucrăm de 1 an. Momentul acestui anunț a fost setat de peste o lună de zile, ținând cont de ziua în care jucam la Craiova, era o zi sau alta și este un proces de durată care a implicat foarte mulți stakeholderi ai lui Dinamo, de la jurnaliști, fani, oameni din club, acționari, care astăzi face ca Dinamo să pășească într-o nouă eră”, a spus Nicolescu pentru PRO TV (SPORT.RO).

Schimbarea a fost gândită ca o etapă firească, menită să asigure o tranziție curată către noile obiective sportive, păstrând în același timp valorile tradiționale.

„Este un parcurs normal pe care orice club trebuie să-l aibă. Prin noua identitate vizuală respectăm trecutul, dar păstrăm esența elementelor și simbolisticii lui Dinamo”, a mai transmis oficialul.

Designul final este rezultatul unei selecții atente a ideilor, menite să reflecte o imagine de ansamblu solidă.

„Sigla este produsul unui proces îndelungat, am lucrat cu o agenție care a ținut cont de punctele de vedere ale celor mai importanți stakeholderi ai lui Dinamo și care prin simbolistică reflectă trecutul, prezentul și vrea să genereze și viitorul”, a adăugat Nicolescu.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!