Andrei Cristea (42 de ani), ultima oară antrenor la Concordia Chiajna, de care s-a despărțit pe 11 iunie, a prefațat noul sezon din Superliga României.
Andrei Cristea mizează pe două cluburi din Superligă
Fostul atacant le vede pe Universitatea Craiova și FCSB drept principalele favorite în lupta pentru titlul de campioană în ediția 2026-2027.
„Craiova și-a confirmat statutul de echipă mare, a început în forță, a luat acest trofeu, s-au făcut investiții. Mă uitam la festivitatea de premiere, nu mai erau medalii la câți jucători avea Craiova. Am încredere în intuiția lor de a aduce jucători care să se plieze pe stilul lor. Este o atmosferă bună, cu trofee, este mai ușor pentru jucătorii noi.
Dinamo pare în minus față de sezonul trecut. La Rapid îl simt cam agitat pe Pancu, are și el nevoie de jucători, este presiune mare pe el. CFR are probleme financiare, din ce văd. Deci FCSB și Craiova le văd acum în față, dar vor mai fi surprize”, a declarat Andrei Cristea, potrivit sptfm.ro.











