Problemele financiare cu care se confruntă CFR Cluj în această perioadă duc la o situație complicată pentru feroviari, care vor fi nevoiți să-și vândă piesele grele pentru a supraviețui pe termen lung. Iar de haosul din Gruia pot profita rivalele din Superligă.
Lotul clujean e înțesat de fotbaliști interesanți pentru România și străinătate, reprezentând un mix între tineri precum Lorenzo Biliboc și jucători cu experiență, gata să ajute din primul moment. Printre ei, Meriton Korenica (29 de ani), kosovarul care a impresionat de la venirea în România și care a atras interes dinspre Universitatea Craiova.
800.000 de euro pentru un lider
Conform informațiilor din piață, Neluțu Varga a primit o ofertă în jurul a 500.000 de euro din partea Universității Craiova, dar încearcă să-i facă pe olteni să ridice prețul până la cel puțin 800.000 de euro. O sumă pe care Rotaru și restul acționarilor din Bănie o pot atinge, o cifră deloc mare pentru un fotbalist de talia lui Korenica.
De la venirea în România, mijlocașul s-a impus ca lider în echipa CFR-ului, a demonstrat că poate acoperi mai multe poziții la mijlocul terenului, iar în ultima stagiune s-a afirmat prin cele nouă goluri marcate și cele patru pase decisive oferite în Superligă.
În paralel, Daniel Pancu se gândește la venirea lui Korenica în Giulești, dar Rapidul e nevoit să funcționeze pe modul economic, Dan Șucu nedorind să pompeze alți și alți bani în transferuri neinspirate. Korenica rămâne, momentan, un vis pentru noul antrenor din Grant.





