Arianna Fontana, a 12-a medalie la JO de iarnă.

Performanță fabuloasă bifată de sportiva italiană de patinaj viteză Arianna Fontana, chiar în cadrul Jocurilor Olimpice 2026, de acasă, de la Milano-Cortina. Născută în urmă cu 35 de ani, la 14 aprilie 1990, ea a devenit prima sportivă care câștigă medalii olimpice la rând, la șase ediții de JO de iarnă!

Italianca Arianna Fontana, medaliată la ultimele Olimpiade de iarnă

În aceste zile, Fontana a câștigat-o pe a 12-a, în întrecerea la ștafetă mixtă. Doar 15 ani avea sportiva în momentul în care participa la prima Olimpiadă de iarnă, la Torino 2006, după care au urmat participările succesive la edițiile Vancouver 2010 , Soci 2014 , Pyeongchang 2018 și Beijing 2022, încheiate cu clasare pe podium. Acum, în 2026, a urmat un nou podium.

”Nu putea exista o modalitate mai bună de a începe aceste Jocuri Olimpice. Ne oferă un impuls uriaș pentru zilele următoare. Este prima zi a Jocurilor Olimpice și mai avem mult de lucru.

(N.r. - Ce i-ar spune Fontana de 15 ani, Fontanei de azi?) Nu ar crede că sunt încă aici. M-ar întreba: «Cum de mai ești încă aici?»”a spus Fontana, care s-a calificat în sesiunile de calificare la proba de 500 m marți, 10 februarie.

Totul a îneput la JO 2006

Fontana a câștigat argintul la JO Torino 2006, terminând pe locul 2 la proba ștafetă la 3.000 de metri. Apoi, a urmat un bronz la Vancouver 2010, la proba individuală de 500 metri, iar la JO de la Soci, din 2014, au fost bifate trei medalii, una de argint, la 500 metri, și două de bronz, la 1.500 metri și ștafetă 3.000 metri.

La Pyeongchang 2018 au urmat primul aur, la 500 metri, dar și o clasare pe locul 2, la ștafetă 3.000 metri, și un loc 3, la 1.000 metri.

Beijing 2022 a reprezentat o altă șansă de podiumuri, tot trei, aur la 500 metri și argint la 1.500 metri și la proba de ștafetă mixtă.