Cristi Chivu are un sezon excelent până acum pe banca lui Inter. Tehnicianul român a reușit să redreseze startul neconvingător de sezon, iar acum „nerazzzurrii” se află pe primul loc în Serie A.
Nu toți jucătorii sunt mulțumiți însă de timpul de joc pe care l-au primit în această stagiune, iar unul dintre aceștia este Tomas Palacios.
Palacios vrea să plece de la Inter în această iarnă
Tomas Palacios nu a primit niciun minut în acest sezon, iar atacantul argentinian își dorește să joace, astfel o plecare a sa în iarnă este tot mai aproape, după cum informează TMW, care citează FcInterNews.
Fotbalistul de 22 de ani vrea să își relanseze carierea la clubul care l-a lansat în fotbalul mare. Este vorba despre formația din Argentina: Independiente Rivadavia.