Revenit la Petrolul într-un moment critic, Mehmet Topal și-a îndeplinit obiectivul și a salvat echipa de la retrogradare. Ploieștenii au avut însă emoții serioase, evitând barajul după ultima etapă, în urma eșecului surprinzător suferit de Farul contra ultimei clasate Metaloglobus.

Ricardo Sousa, favorit să fie noul antrenor de la Petrolul

Topal nu va continua la Petrolul, club care tocmai a cerut intrarea în insolvență. În locul său, ploieștenii se pare că vor merge din nou pe mâna unui antrenor străin.

Alesul conducerii ar fi Ricardo Sousa, un antrenor portughez în vârstă de 47 de ani, care a antrenat ultima dată în eșalonul secund din țara natală, la Vizela, notează Observatorul Prahovean.

Fost jucător cu peste 150 de meciuri în prima ligă portugheză, format la FC Porto, Ricardo Sousa nu are un CV la fel de bun și ca antrenor, cel puțin până în prezent. A antrenat la mai multe cluburi din ligile inferioare, precum Sanjoanense, Lusitano VRSA, Anadia Felgueiras, Beira Mar, CD Mafra, dar și în liga a doua din Arabia Saudită, la Al Ain.

Ultima experiență a lui Sousa a fost la Vizela, în liga a doua portugheză, în perioada iulie - decembrie 2025. A strâns în total 14 meciuri, înregistrând 5 victorii, 5 remize și 4 eșecuri.

Sursa citată notează că sunt șanse foarte mari ca Ricardo Sousa să sosească în aceste zile în România și să participe la reunirea Petrolului, programată pe 15 iunie.