Nicolae Stanciu (32 de ani) și-a pierdut locul în echipa națională a României, iar când vedem ce i se întâmplă, la Genoa, decizia selecționerului, de a-l sări de la convocări, e una absolut firească!

Ultima apariție a lui Stanciu, la Genoa, datează din... 29 septembrie! De atunci, el a ratat patru meciuri din cauza unei accidentări, iar de când s-a refăcut nu s-a ridicat de pe bancă! Astăzi, în Cagliari – Genoa (3-3), fostul căpitan al României a bifat al treilea meci la rând în care n-a jucat deloc, deși s-a aflat în lotul oaspeților.

Partida, din etapa a 12-a din Serie A, a adâncit criza prin care trece formația patronată de Dan Șucu. Cu o singură victorie în acest campionat, Genoa a condus cu 1-0 și cu 2-1, dar Cagliari a întors scorul de fiecare dată și, la un moment dat, a avut chiar 3-2, în minutul 60!

Finalul a fost incendiar: Genoa a punctat pentru 3-3, prin Martin (83), după care a terminat meciul în zece oameni, după eliminarea lui Norton-Cuffy (90+3).

După 12 etape, Genoa e pe loc retrogradabil, 18 din 20 cu doar 8 puncte. Echipa e la egalitate de puncte cu Parma, aflată pe 17, prima poziție care asigură rămânerea în Serie A.