Fostul mijlocaș al Romei insistă că nu a venit la clubul patronat de Dan Șucu doar pentru a-și trece o nouă echipă în CV și a explicat ce l-a determinat să accepte oferta "Grifonului".
Întrebat ce l-a convins să aleagă Genoa, în ciuda experienței scurte de la SPAL, De Rossi a răspuns fără ezitare: "În primul rând, directorul".
Sfatul lui Galliani l-a ghidat
Italianul a invocat un sfat esențial primit de la Adriano Galliani, legendarul conducător de la AC Milan: "Un mare conducător ca Galliani ne-a spus nouă, celor de la cursul de la Coverciano, să nu alegem echipa după piață (n.r. - popularitate sau mărimea orașului), ci după conducători. Aici am directori cu care mă pot înțelege bine. Am simțit imediat apropiere și că putem începe o relație bazată pe respectul rolurilor".
De Rossi se bucură în momentul de față de afecțiunea fanilor Romei și ai Bocăi Juniors, însă fostul campion modial vrea să le intre la suflet și fanilor lui Genoa.
"E frumos, dar acum sunt concentrat pe dragostea altor fani. Roma e povestea unei vieți, Boca a fost foarte importantă. Dar eu nu vreau să trec pe la Genoa ca un spectator care bifează cartela și pleacă. Mi-ar face plăcere să plec peste câțiva ani cu o altă galerie care mă iubește", a punctat tehnicianul.
Antrenorul a menționat și care va fi regula sa de bază în vestiar: "Pentru mine, comunicarea e fundamentală. Le voi spune jucătorilor adevărul, în viață asta m-a răsplătit mereu. Regula mea e să spun adevărul. Asta nu înseamnă că vom câștiga toate meciurile, dar înseamnă că tratez echipa cu respect și exigență".