UPDATE: Spaletti, oficial noul antrenor de la Juventus
Juventus și-a anunțat fanii că a ajuns la o înțelegere cu fostul selecționer al Italiei, Luciano Spalletti. Înțelegerea este valabilă până la finalul lunii iunie a anului viitor.
„Luciano Spalletti este noul antrenor al lui Juventus! Tehnicianul italian a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2026. Clubul din Torino îl primește cu entuziasm pe unul dintre cei mai experimentați și respectați antrenori din fotbalul italian. Bun venit în familia Bianconeri și mult succes, Mister!”, este comunicatul transmis de bianconeri.
Spalletti va sta pe banca la meciul cu Salernitana
Juventus s-a impus în meciul cu Udinese, pe teren propriu, scor 3-1, într-o partidă despre care Kosta Runjaic, antrenorul friulanilor, a spus că "rezultatul nu reflectă evoluția jocului, meciul fiind decis de cele două penalty-uri primite de adversari". După demiterea lui Igor Tudor, torinerii au fost conduși de pe margine de interimarul Massimo Brambilla, antrenorul de la Juventus Next Gen, echipa secundă care activează în Serie C.
Presa italiană scrie că noul manager al "Bătrânei Doamne", Luciano Spalletti, a ajuns azi la Juventus Training Center din Continassa și va semna contractul, urmând ca numirea sa să fie anunțată în curând. Tehnicianul urmează să stea pentru prima dată pe bancă la meciul cu Cremonese (1 noiembrie).
Juventus ocupă acum locul al șaptelea în Serie A, cu 15 puncte acumulate în 9 etape jucate (4 victorii, 3 remize, 2 înfrângeri / golaveraj +3), și este fără victorie în Champions League (4-4 cu Dortmund, 2-2 cu Villarreal, 0-1 cu Real Madrid).
Cine este Luciano Spalletti, noul antrenor al lui Juventus
Luciano Spalletti (66 de ani) este născut la Certaldo (Toscana) și a evoluat ca mijlocaș la Castelfiorentino, Virtus Entella, Spezia, Viareggio și Empoli. Ca antrenor le-a pregătit pe Empoli (1993-1998), Sampdoria (1998-1999), Venezia (1999), Udinese (2001, 2002-2005), Ancona (2001-2002), AS Roma (2005-2009, 2016-2017), Zenit St. Petersburg (2009-2014), Inter Milano (2017-2019), Napoli (2021-2023) și Italia (2023-2025).
În palmares are Serie A (2022-2023), Coppa Italia (2006-2007, 2007-2008), Supercoppa Italiana (2007), Russian Premier League (2010, 2011-2012), Russian Cup (2009-2010), Russian Super Cup (2011), Serie A Coach of the Year (2006, 2007, 2023), Panchina d'Oro (2004-2005,2022-2023), Serie A Coach of the Month (septembrie 2021, februarie 2022, octobrie 2022, ianuarie 2023), Serie A Coach of the Season (2022-2023), Enzo Bearzot Award (2023), locul al doilea în ancheta Best FIFA Men's Coach (2023) și includerea în Italian Football Hall of Fame (2023).
Foto - Getty Images







