Spalletti, discurs sincer după înfrângerea cu Spania: "Eram prea disperați"

Luciano Spalletti campionatul european Euro nationala Italiei EURO 2024 Luciano Spalletti / Foto - Getty Images
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 21 Iunie 2024, 08:41
Data actualizarii: Vineri 21 Iunie 2024, 08:45

Italia a capitulat în fața Spaniei, scor 0-1, în etapa a doua a grupelor Campionatului European, la finalul unui meci în care ibericii au controlat jocul.

La finalul meciului, Luciano Spalletti, antrenorul Italiei, a recunoscut superioritatea naționalei Spaniei.

"Nu pot fi dezamăgit, pentru că a fost evident de la început că ei erau mult mai buni ca noi. Când nu ai viteza lor de reacție, totul devine mai dificil. Spania are calități excepționale de viteză și pressing, iar asta ne-a pus în mare dificultate. Ei au ales o strategie de presing agresiv, ne-au sufocat spațiile, iar noi nu am avut viteza necesară pentru a le contracara", a spus Luciano Spalletti la conferință.

Spalletti: "Problema principală a fost lipsa de viteză"

Antrenorul Italiei a criticat și lipsa de reacție a echipei sale: "Când nu ai energie, caracterul și personalitatea contează puțin. Nu am reușit niciodată să ajungem în centrul terenului, eram prea dispersați, iar când am recuperat mingea, fie ne-o luau imediat înapoi, fie am pierdut-o din cauza paselor greșite. Reacția noastră a fost lipsită de o strategie clară."

Lipsa de prospețime a jucătorilor săi a fost un factor importan în evoluția jocului fotbaliștilor săi, mai crede antrenorul naționalei Italiei: "Cred că problema principală a fost lipsa de viteză. Din punct de vedere psihologic, eram bine pregătiți, veneam după o performanță bună. Dar când joci împotriva unei echipe ca Spania, trebuie să demonstrezi că ești la fel de bun ca ei. Ei au fost mai rapizi și mai reactivi, iar asta ne-a pus în dificultate."

Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!