Cristi Chivu i-a găsit înlocuitor lui Denzel Dumfries: 45 de milioane de euro

Cristi Chivu i-a găsit înlocuitor lui Denzel Dumfries: 45 de milioane de euro Serie A

Campioana Italiei se mișcă rapid pe piața transferurilor.

Inter Milano se mișcă rapid pe piața transferurilor după plecarea lui Denzel Dumfries la Real Madrid. Clubul pregătit de Cristi Chivu și-a stabilit deja principala țintă pentru postul de fundaș dreapta.

Potrivit publicației italiene Gazzetta dello Sport, vicecampioana Italiei îl urmărește pe Marco Palestra, unul dintre cei mai promițători fundași ai fotbalului italian, legitimat la Atalanta.

Marco Palestra, alesul lui Inter

Italienii susțin că Inter vrea să închidă cât mai repede afacerea și este optimistă că poate ajunge la un acord cu Atalanta.

Formația din Bergamo ar cere 50 de milioane de euro pentru internaționalul italian, însă nerazzurrii speră să finalizeze transferul pentru aproximativ 45 de milioane de euro.

Revenind la Dumfries, olandezul a ajuns la Inter Milan în vara anului 2021, când a fost cumpărat de la PSV Eindhoven pentru 14,25 milioane de euro.

În cele cinci sezoane petrecute la Milano, olandezul a adunat 207 apariții, 27 de goluri și 28 de pase decisive. Alături de Inter a câștigat două titluri în Serie A, trei Cupe ale Italiei și trei Supercupe ale Italiei, ajungând și în două finale de Liga Campionilor.

În prezent, Dumfries este evaluat la 25 de milioane de euro de Transfermarkt.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!