OFICIAL Cristi Chivu dă lovitura! Inter a anunțat transferul: „A scris istorie”

Cristi Chivu dă lovitura! Inter a anunțat transferul: „A scris istorie” Serie A

Inter a anunțat oficial mutarea lui John Stones.

Cristi Chivu își dorește să întărească defensiva după plecările lui Acerbi și de Vrij din această vară, iar „nerazzurrii” s-au mișcat și au rezolvat mutarea lui John Stones, adus liber de contract după despărțirea de Manchester City.

Cu toate acestea, italienii avertizează în legătură cu următoarea mutare a lui Inter pe piața transferurilor.

John Stones a semnat cu Inter: „A scris istorie”

John Stones a semnat oficial cu Inter, iar „nerazzurrii” au anunțat mutarea pe toate rețelele sociale.

Fundașul englez a semnat până în 2028 cu gruparea antrenată de Cristi Chivu.

„După ce a scris istorie la Manchester, John Stones este pregătit pentru următorul capitol la Inter”, a transmis clubul.

Primele cuvinte ale starului care a bătut palma cu Interul lui Cristi Chivu

Fundașul englez în vârstă de 32 de ani a sosit miercuri la Milano pentru vizita medicală, urmând să se alăture oficial lotului condus de tehnicianul român. Stones vine din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Manchester City, formație alături de care a cucerit 19 trofee.

Pe rețelele de socializare au apărut deja primele imagini de la sosirea apărătorului britanic în Italia. Întâmpinat pe aeroport de jurnalistul Gianluca Di Marzio, fundașul a oferit o primă reacție.

„Sunt fericit să fiu aici, ne vedem curând”, a spus John Stones.

Potrivit informațiilor actuale, stoperul cotat pe piața transferurilor la 12 milioane de euro va fi recompensat pe măsură în Italia. Jucătorul englez urmează să încaseze un salariu de 4 milioane de euro pe sezon.

Prin acest transfer, Cristi Chivu își întărește linia defensivă cu un fotbalist care aduce o vastă experiență internațională la cel mai înalt nivel.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!