Cristi Chivu (45 de ani) este față în față cu o performanță istorică: după ce a câștigat Scudetto în primul său an ca antrenor la Inter Milano, are șansa de a face eventul dacă o va învinge pe Lazio în finala Coppa Italia.

Cele două echipe s-au întâlnit în campionat în urmă cu doar patru zile, iar Inter s-a impus fără prea mari emoții, scor 3-0. Acum, italienii se așteaptă ca lucrurile să arate diferit, iar echipa lui Maurizio Sarri să pună probleme echipei care a câștigat ”Scudetto” pentru a 21-a oară.

Cristi Chivu: ”Thuram? E bine, va fi evaluat mâine”

Pe Chivu, italienii l-au ”citit” cât se poate de bine pentru această partidă. Inter va avea mai multe modificări în ”primul 11”, așa cum a anunțat și Gazzetta dello Sport în ediția tipărită de marți. Singurul semn de întrebare a fost în privința celui de-al doilea atacant, pentru că Marcus Thuram a avut probleme medicale.

”E bine, va fi evaluat mâine”, s-a limitat să spună Chivu la conferința de presă, atunci când a primit, inevitabil, întrebarea despre atacantul francez.

Dacă Thuram nu va putea evolua din primul minut în meciul de pe Olimpico, atunci, Bonny va începe ca titular alături de Lautaro Martinez în flancul ofensiv al ”nerazzurrilor”.

  • Cum poate arăta Inter cu Lazio: J. Martinez - Bisseck, Akanji, Bastoni - Dumfries, Barella, Zielinski, Sucic, Dimarco - Lautaro, Bonny (Thuram)

Lazio - Inter, LIVE pe VOYO, miercuri, de la ora 22:00

Lazio și Inter își dau întâlnire miercuri, 13 mai, de la ora 22:00, în finala Coppa Italia, competiție care a fost și este transmisă în exclusivitate în actuala stagiune pe VOYO.

Inter a obținut accederea în finala Coppa Italia după ce a trecut de Como în semifinalele competiției. În tur, meciul s-a încheiat 0-0, iar în retur, ”nerazzurrii” s-au impus cu 3-2.

De cealaltă parte, Lazio a fost nevoită să execute penalty-uri în semifinale ca să ajungă în finala Coppa Italia. Echipa din Roma a trecut în dublă manșă de Atalanta după 2-2 în tur, 1-1 (2-1 d.l.d.) în retur.