Ediția cu Robert Niță a fost plină de umor, analize ale fotbalului actual și retrospective care denotă ambiția și determinarea unui fotbalist pentru care 'nu se poate' nu a existat în agenda sa.
A luat o poziție serioasă fostul fotbalist în câteva momente, în special atunci când a venit vorba de marele nume din istoria fotbalului românesc, cărora le-a făcut caracterizări lăudabile, la superlativ.
Robert Niță i-a acordat nota 100 lui Ioan Ovidiu Sabău: ”Prestanță, dialog, seriozitate!”
Fostul atacant i-a oferit nota 100 unui nume de legendă pentru România, lui Ioan Ovidiu Sabău, care, pe lângă experiențele importante din fotbalul de la noi, de la Târgu Mureș, Rapid sau Universitatea Cluj, a făcut cinste țării și în Europa.
Sabău a fost parte din lotul celor de la Feyenoord în perioada iulie 1990 – iulie 1992, dar a trecut și pe la Brescia sau Reggiana.
Pe lângă caracterul care a trecut sticla televizorului și a ajuns să fie respectat și de fanii adversarelor, Ioan Ovidiu Sabău a fost și un fotbalist alături de care Robert Niță e mândru că a jucat.











