INTERVIU Narcis Răducan: "Craiova a fost cea mai spectaculoasă și cea mai bună până acum, dar atenție la FCSB!"

Narcis Răducan: "Craiova a fost cea mai spectaculoasă și cea mai bună până acum, dar atenție la FCSB!" Fotbal intern

Narcis Răducan (51 de ani) este unul dintre cei mai activi oameni din fotbalul românesc, deși nu activează la un club din primele ligi.

Are școală de fotbal, e analist tv, de curând profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS), director tehnic al naționalelor magistraților și avocaților, cu care a cucerit de patru ori titlul mondial (două pe teren de dimensiuni normale și două la minifotbal), are o cofetărie, pe care o administrează împreună cu soția sa și, de curând, a devenit vicepreședinte al Federației IMM-urilor din România. Narcis a avut mereu păreri tranșante, nu s-a echivat în fața niciunei întrebări, așa cum face și în interviul care urmează.

Printre multe alte activități, ai devenit și profesor universitar. Cum e să le predai studenților?Ai avut emoții? Ei cum reacționează la orele tale?
Da, am reușit s-o fac și pe asta.😊 E chiar ceva special. Nu diferă foarte mult de relația jucător-antrenor pe care o întâlnesc la academia de perfecționare, dar acolo este vorba de mai multă practică, iar aici de teorie. Sigur că am avut emoții, dar sunt cele pozitive, cu nerăbdarea de a începe mai repede evenimentul. Majoritatea sunt de vârsta lui Iustin al meu, mijlociul (născuți 2005, 2004). M-au primit foarte bine și am legat foarte rapid o conexiune plină de respect, prietenie, dorință de cunoaștere. Încurajez foarte mult interacțiunea, personalitatea de a-și spune opinia, într-un mod elevat. Terminăm ora cu dezbateri legate de subiectul zilei sau subiecte sensibile din mediul sportiv.

Ești și antrenor al naționalei magistraților și avocaților, dar am înțeles că ești de curând și vicepreședinte al Federației IMM-urilor. Acolo ce faci? În ce constă fișa postului?
⁠Da, este o provocare profesională nouă și o altă latură a managementului. Managementul este și ramura de care mă ocup. Fișa postului: managementul relației cu IMM-urile membre; creșterea bazei de membri, dezvoltarea de servicii pentru IMM-uri (⁠consultanță, ⁠reprezentare, networking, acces la fonduri), managementul instituțional (reprezentarea Federației IMM-urilor din București-Ilfov în relația cu autoritățile locale, ministere, camere de comerț, patronate naționale).

Ai și o Academie de perfecționare în fotbal, o cofetărie de care se ocupă soția, ești și analist tv. Ai primit vreun premiu la galele organizate la final de an pentru complexitatea domeniilor în care activezi? 
⁠Nu, nu am primit, dar nici așteptări sau nevoie de confirmări publice nu am. Bineînțeles că aș fi onorat, dar sunt motivat și satisfăcut profesional cu și fără premii.

„FCSB, principalul pericol pentru liderul campionatului”

Toată lumea spune că FCSB nu are cum să rateze play-off-ul. Dacă va intra, ar trebui să se sperie echipele care luptă pentru titlu? Sau nu mai are FCSB șanse la câștigarea campionatului?
E greu să nu intre FCSB în play-off. Din multe puncte de vedere (încă multe puncte în joc, valoarea lotului, prospețime fizică după vacanță și apoi pregătirea). Dar poate cel mai important parametru este că în ultima parte e sezonului regular punctele se câștigă mai greu din cauza încărcăturii mentale și a dorinței tututor de a intra în obiectivul propus. La acest capitol, FCSB este campioană detașat, deoarece gestionează foarte bine, individual și în grup, presiunea rezultatului. Concluzia este că FCSB are șanse mari să acceseze play-off-ul, dar nu fără muncă. Cu versiunea lor cea mai bună. Odată ajunsă acolo, va fi principalul pericol pentru liderul de moment al clasamentului, implicit cu șanse la titlu. Tocmai datorită argumentelor de mai sus.

E Craiova cea mai bună echipă din campionat la ora actuală? Cu cel mai spectaculos fotbal? 
Da, a fost cea mai spectaculoasă și cea mai bună, clasamentul e corect. Dar nu e suficient pentru a lua campionatul peste 5 luni. Au nevoie de stabilitatea băncii tehnice, gestionarea sistemului de rotație a celor din lot, strategia de comunicare la nivel public, gestionarea meciurilor cu cele mai bune echipe, presiunea specifică luptei la titlu. Iar starea de spirit trebuie să fie de performanță. Nu e puțin, dar au prima șansă.

„Chivu m-a determinat să devin fan Inter” 

De Chivu ce zici? Rezistă la Inter și dacă pierde locul 1 pe parcurs? Pentru tine a fost surprinzătoare numirea lui la Inter?
Nu m-a surprins numirea lui. Se sesiza o etapă de pregătire atât din partea clubului, cât și din traiectoria și dezvoltarea profesională a lui Chivu. Era chestie de timp să fie impus la Inter. Nu-l cunoșteam ca antrenor și am privit cu rezervă șansa lui de reușită. M-a determinat să fiu fan Inter în acest sezon, mi se pare fabulos că avem un antrenor în top 10 cluburi din lume, care nu doar rcă ezistă la acest nivel, dar și conduce Serie A într-un mod incontestabil. Cred că e anul lui. Trofeul ăsta ar fi o mare performanță pentru el și, câte puțin, pentru noi, românii.

Ce-ți dorești în 2026?
Să fim sănătoși, să ma bucur de copii, să nu-mi pierd motivația de a învăța mereu lucruri noi și să câștig trofeul propus de tine pentru complexitatea domeniilor fenomenului fotbalistic, în care activez.😊 Nu în ultimul rând, să mai câștig un Mondial cu cea mai tare națională a fotbalului românesc, cea a oamenilor din justiție, alături de care am câștigat deja 4 trofee unice.🏆

Și eventual să nu mai vedem războaie pe lumea asta, indiferent cine începe și care-i motivul.

Ce-ar trebui să facem în 2026 ca să progresăm cu fotbalul românesc?
Să facem cu bucurie, cu motivație și responsabilitate ceea ce am învățat fiecare. Autodepășirea asta permanentă în domeniul în care ai expertiză ne va face pe toți mai performanți.

  • Narcis Răducan a jucat pe postul de mijlocaș între anii 1994 și 2008. Are în palmares trei titluri și două Cupe ale României (două eventuri) cu Steaua București, în tricoul cărei a jucat de două ori și în grupele Champions League, o Cupă și o Supercupă cu Rapid.
  • A câștigat campionatul cu Unirea Urziceni, cu care a participat în grupele Champions League (calificare în primăvara europeană), din postura de director sportiv, a luat Cupa României alături de Steaua, cu care a ajuns de două ori în grupele Europa League (o calificare în primăvara europeană), de asemenea ca director sportiv.
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!