Jucătoarea de tenis i-a transmis un mesaj de susținere antrenorului în vârstă de 80 de ani.

„Îmi pare tare rău, sunt la zi cu tot ce se întâmplă cu dânsul. Îi doresc multă sănătate. Uneori vine momentul să spunem stop sportului. Ştiu că pasiunea dumnealui pentru a face multe pentru fotbalul românesc este foarte mare şi îl înţeleg pe de o parte, dar prioritatea acum este sănătatea dânsului şi suntem cu toţii alături de el”, a spus Simona Halep, potrivit as.ro.

Evoluția stării de sănătate a selecționerului

Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut în cursul zilei de vineri. Problemele medicale au debutat pe fondul tensiunii cauzate de ratarea calificării la Cupa Mondială din 2026, în urma înfrângerii suferite în fața Turciei. Antrenorului i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice a echipei naționale, fiind transportat de urgență la spital.

Situația clinică s-a complicat pe parcursul weekendului. Reprezentanții unității medicale au precizat că pacientul a suferit aritmii cardiace severe sâmbătă spre duminică. Pentru că organismul nu a mai răspuns la medicația administrată inițial, medicii au decis transferul pacientului în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

„Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secţia de cardiologie. Duminică, în cursul nopţii, aritmiile au devenit severe şi nu a mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutăţit, necesitând transferul în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă”, a precizat SUUB.