Adrian Iencsi (51 de ani), selecționerul României U20, s-a numărat printre elevii lui Mircea Lucescu. Iencsi a câștigat campionatul cu Rapid, când „Il Luce” era antrenor, în sezonul 1998-1999.
Adrian Iencsi, despre sfaturile primite de la Mircea Lucescu
Fostul fundaș central a dezvăluit care au fost cele mai importante sfaturi pe care le-a primit din partea regretatului antrenor român.
„A însemnat foarte mult. Am realizat acest lucru după o anumită perioadă. Eram un tânăr perseverant, ambițios. Atunci nu realizam cu adevărat ce înseamnă cu adevărat Mircea Lucescu.
Am realizat când a plecat la Inter. Pentru mine au fost momente delicate. Dânsul era un tip valoros. A revenit dânsul, am câștigat campionatul în 1999.
(n.r. Un sfat prețios de la Mircea Lucescu) Sunt multe. Cel mai bun sfat... Ne făcea să avem o prezență bună la antrenamente. Trebuia să fii serios în ceea ce faci. Astea sunt sfaturi simple. Avea calitatea ca prin vorbele simple să ne transmită ce trebuia să facem.
Adrian Iencsi: „Ținea la școală, ne-a trimis la facultate”
Ținea foarte mult la educație. De aici pleacă toate. Dânsul ținea mult să nu ne cheltuim banii, ci să investim. Spunea să ne luăm o casă, nu o mașină. Se supăra tare. Ținea la școală, ne-a trimis la facultate.
De aia am și reușit. Avea un stil unic. Nu aveam amenzi, dar felul lui de a fi te făcea să te autodepășești. Te vedea la antrenament. Nu prindeai lotul și conștientizai singur că greșeala e la tine.
Ne-am întâlnit la Federație. Erau momente bune, era dornic. Nu-mi transmitea că ar avea ceva probleme. Credea în tot ce face. Încerca să transmită entuziasm. Ținea la comunicare. Cât a fost în spital am ținut legătura cu șoferul său.
Am reținut că trebuie să te informezi tot timpul. Asta am reținut de la dânsul. Mereu trebuie să fi activ, implicat. Nicio zi liberă fără să înveți ceva. Dânsul avea o minte limpede. S-au acumulat ani de învățătură. Era mereu conectat la tot ce se petrece în fotbalul mondial”, a transmis Adrian Iencsi, potrivit digisport.ro.
Lucescu, înmormântat ieri
Legendarul antrenor s-a stins din viață marți seară, în jurul orei 20:30, din cauza complicațiilor apărute după un infarct miocardic suferit în urmă cu câteva zile.
„Il Luce”, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului
Cu 35 de trofee majore cucerite în cariera sa de antrenor, Mircea Lucescu a ajuns până pe locul al treilea în clasamentul tehnicienilor cu cele mai multe competiții câștigate în istoria fotbalului. Sir Alex Ferguson (49 de trofee) și Pep Guardiola (40) ocupă primele două poziții.
Cel mai mare succes l-a atins la Șahtior Donețk, echipa de referință pentru antrenorul Mircea Lucescu, alături de care a cucerit 22 de trofee: de 8 ori campionatul Ucrainei, de 6 ori Cupa, de 7 ori Supercupa Ucrainei și o dată Cupa UEFA (2009).
Pe plan intern, Lucescu a reușit să cucerească totul și alături de marea rivală a grupării Șahtior, Dinamo Kiev: campionatul, cupa și supercupa o dată.
Alte trofee din palmaresul lui Mircea Lucescu
Lucescu a câștigat, de asemenea, totul și în România: Divizia A (1989–90) și Cupa României (1985–86 și 1989–90) cu Dinamo, respectiv Divizia A (1998–99), Cupa (1997–98) și Supercupa României (1999) cu Rapid.
Mircea Lucescu și-a pus amprenta cu succes și asupra fotbalului din Turcia, câștigând campionatul cu Galatasaray (2001-2002) și cu Beșiktaș (2002-2003). Alături de „Cim Bom Bom” a cucerit și Supercupa Europei în 2002.
Inclusiv la Zenit Saint Petersburg, în Rusia, Mircea Lucescu a câștigat Supercupa în 2016.