VIDEO Sergio Ramos, primul gol în Mexic: „specialitatea casei“ pentru fostul căpitan al Realului

Sergio Ramos, primul gol în Mexic: „specialitatea casei“ pentru fostul căpitan al Realului Fotbal extern

La 38 de ani, stoperul spaniol e capabil să joace câte 90 de minute, la Monterrey, formație care l-a adus cu surle și trâmbițe, făcând un efort financiar considerabil.

Sergio Ramos, fostul căpitan al echipei Real Madrid şi al selecţionatei Spaniei, a marcat primul său gol în campionatul Mexicului.

În meciul câştigat de noua sa formaţie, Monterrey, 4-2 cu Santos Laguna, Ramos a punctat cu capul, în minutul 57. Fundaşul spaniol a înscris cel de-al doilea gol al echipei sale, după un assist al compatriotului său, Sergio Canales. Potrivit Agerpres, celelalte goluri au fost marcate de German Bertrame (45+3), Sergio Canales (70) şi Gerardo Arteaga (90+5), pentru învingători, respectiv Aldo Lopez (41) şi Bruno Barticciotto (63).

VEZI GOLUL LUI SERGIO RAMOS

Monterrey ocupă locul al 9-lea în clasament, la 11 puncte distanţă de liderul Club Leon, care a învins, sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Tijuana (2-1).

Sergio Ramos, în vârstă de 39 de ani, a semnat luna aceasta un contact pe un an cu Monterrey, după ce a evoluat, ultima oară, la Sevilla, de care s-a despărţit la finalul sezonului trecut.

Considerat unul dintre cei mai mari fundaşi din istorie, Sergio Ramos are un palmares impresionat, cu un total de 25 de trofee, fiind campion mondial şi dublu campion european cu naţionala Spaniei şi cvintuplu câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid.

Clasamente oferite de Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!