Fundașul spaniol va evolua în campionatul mexican, la CF Monterrey. După despărțirea de FC Sevilla, fostul căpitan al Spaniei și al lui Real Madrid a ales o provocare inedită și a semnat un contract pe un an cu gruparea din Mexic.

Sergio Ramos a semnat! Unde va evolua fundașul iberic

După câteva luni în care a fost liber de contract, Sergio Ramos a efectuat luni vizita medicală la o clinică din Madrid, în prezența oficialilor lui CF Monterrey. Fundașul de 38 de ani a semnat un contract valabil pe un sezon, urmând să încaseze aproximativ 4 milioane de euro, plus bonusuri de performanță.

CF Monterrey, echipă cunoscută sub numele de "Rayados", este una dintre forțele campionatului mexican. Clubul sărbătorește în acest an 80 de ani de existență și are în palmares cinci titluri naționale și cinci trofee în Liga Campionilor CONCACAF. Ultimul său titlu intern a fost cucerit în 2019, iar oficialii echipei speră ca experiența lui Ramos să aducă un nou trofeu în vitrina clubului.

Fundașul spaniol nu va fi singurul jucător european din echipă. La Monterrey, Ramos va evolua alături de Sergio Canales, fostul său coechipier de la Real Madrid, și de mijlocașul argentinian Lucas Ocampos, pe care l-a avut coleg și la Sevilla.

Numărul 93, un tribut pentru Real Madrid

Sergio Ramos va purta la CF Monterrey tricoul cu numărul 93. Acest număr face referire la golul său decisiv marcat în finala Ligii Campionilor din 2014, când a egalat pentru Real Madrid în prelungirile meciului cu Atletico Madrid. Golul a fost cel care a dus echipa blanco spre al 10-lea trofeu UCL, într-o finală istorică.

"Minutul 93 a fost epic! Acesta este un tribut pentru Real Madrid și pentru cariera mea", a declarat Ramos, la anunțul oficial al transferului său.