Laurențiu Reghecampf e în fața unui meci decisiv! Sâmbătă (ora 15:00, ora României), se vor juca ultimele două partide din grupa C, în Champions League, versiunea africană a competiției.

La Kigali (Rwanda), e programat duelul Al-Hilal Omdurman – St Eloi Lupopo (RD Congo). La Pretoria (Africa de Sud), se va juca meciul Mamelodi Sundowns – Mouloudia (Algeria). După aceste întâlniri, primele două clasate din grupa C vor obține biletele pentru sferturile Champions League. 

Aflată pe primul loc în grupă, Al-Hilal Omdurman, pregătită de Reghecampf, are nevoie de un singur punct pentru a-și asigura prezența în prima fază eliminatorie. Dar, având în vedere înfrângerea din etapa trecută, 1-2 cu Mouloudia în deplasare, plus marea problemă cu care se confruntă echipa, sudanezii au emoții pentru calificare.

Laurențiu Reghecampf le-a promis jucătorilor o primă din buzunarul său

Având în vedere importanța meciului de sâmbătă, „Reghe“ a luat o decizie, în premieră, de când e la Al-Hilal Omdurman. Concret, potrivit presei sudaneze, românul le-a promis jucătorilor o primă specială, care va fi plătită din buzunarul său, în caz de victorie. Semn că românul o duce bine din punct de vedere financiar, de când a fost numit la Al-Hilal Omdurman. 

Arabii au și explicat de ce Reghecampf ține neapărat ca echipa sa să câștige meciul cu St Eloi Lupopo, deși inclusiv un rezultat de egalitate va fi suficient pentru calificarea în sferturi.

Reghecampf vrea cele trei puncte din două motive. În primul rând, vrea ca Al-Hilal Omdurman să încheie grupa pe primul loc, astfel încât să fie evitată o posibilă confruntare cu campioana en-titre, Pyramids (Egipt), în sferturi. Pentru că obiectivul fixat de conducere e calificarea în semifinalele Champions League. Așadar, dacă Al-Hilal Omdurman va câștiga grupa C, în mod cert, va avea o adversară mai accesibilă, în sferturi. Și își poate îndeplini mai ușor obiectivul pentru acest sezon. Un alt motiv pentru care Reghecampf vrea victoria, în ultima etapă, ține de moralul echipei. Pe care românul vrea să-l aibă ridicat, în vederea partidelor care vor urma“, a notat presa din Sudan.