Mirel Rădoi (45 de ani) a preluat Gaziantep (Turcia) de curând, însă visul său, ca antrenor, rămâne Al-Hilal Riad. Pentru că, în ciuda faptului că e tânăr în această meserie, fostul mijlocaș și-a trecut deja în CV niște formații la care alți antrenori nu ajung nici într-o carieră întreagă!
Concret, Rădoi a fost pe banca echipei sale de suflet în România, FCSB, în chiar două mandate. Și, în rest, a fost selecționer, atât la tineret, cât și la prima reprezentativă. Mai mult decât atât, Mirel, oltean, a avut și șansa de a pregăti formația-fanion din Bănie, Universitatea Craiova, în două perioade diferite.
Așadar, singurul club important pentru Rădoi, care lipsește din CV-ul său de antrenor, e Al-Hilal Riad (Arabia Saudită).
Prințul Abdulrahman Bin Musaad, pus să aleagă între Rădoi și Thiago Neves
Acum câteva săptămâni, când se specula că va părăsi banca FCSB-ului, Rădoi a lăsat de înțeles că, dacă va primi o ofertă de la Al-Hilal, unde era cerut de suporteri în locul lui Simone Inzaghi, ar alerga spre aeroport!
Explicația visului lui Mirel, de a pregăti colosul din Saudi Pro League, constă în faptul că aici, fostul mijlocaș a avut satisfacții imense, ca jucător. În tricoul lui Al-Hilal, Rădoi a cucerit cinci trofee. Și s-a și umplut de bani! Numai salariul său stagional era de 1,7 milioane de dolari. La care, firește, s-au adăugat bonusuri de obiectiv. Iar Rădoi a devenit foarte popular, la Riad, pe durata șederii sale aici, între 2009-2011.
Transferul fostului internațional român, la Al-Hilal, a fost cerut de antrenorul arabilor, la vremea respectivă, Cosmin Olăroiu. Finanțarea mutării a venit din partea prințului care conducea atunci clubul. Vorbim despre Abdulrahman Bin Musaad. Sub comanda acestuia, Al-Hilal a cunoscut una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului.
Tocmai de aceea, prințul a fost invitat acum la o emisiune, unde a fost pus să aleagă cei mai buni jucători pe care i-a transferat pe diferite posturi, în mandatul său din fruntea clubului. Când a ajuns la mijlocași, Abdulrahman Bin Musaad a fost pus să aleagă între Mirel Rădoi și fostul internațional brazilian, Thiago Neves.
„Grea întrebare... Dar îl aleg, totuși, pe Neves“, a spus fostul conducător al lui Al-Hilal, după cum se poate vedea aici.
De remarcat că Neves, fost jucător la Hamburg, a adunat 122 de meciuri, 59 de goluri și 35 de pase de gol, la Al-Hilal, alături de care a cucerit și patru trofee.