VIDEO Leo Messi e supereroul lui Inter Miami din nou! Argentinianul, „dublă” și assist în MLS

Leo Messi e supereroul lui Inter Miami din nou! Argentinianul, „dublă” și assist în MLS Fotbal extern

Leo Messi a reușit o nouă partidă senzațională în tricoul lui Inter Miami.

Inter Mimai a câștigat meciul cu DC United din MLS, scor 3-2, iar Messi a fost în centrul atenției după ce a reușit o „dublă” și un assist.

Leo Messi a făcut senzație cu DC United

Starul argentinian și-a început spectacolul cu o pasă de gol de zile mari. Messi a trimis în spatele apărării de la mijlocul terenului și l-a lăsat pe Allende singur cu portarul advers, iar atacantul a deschis scorul.

Formația antrenată de Mascherano s-a văzut egalată, dar Messi a readus-o pe Inter Miami în avantaj cu un șut plasat din interiorul careului, după ce a fost servit perfect de Jordi Alba.

Fostul „zeu” de pe Camp Nou nu putea încheia partida fără un gol spectaculos, astfel că a marcat senzațional și din afara careului cu un șut la care portarul nu a avut răspuns.


Messi a făcut încă o dată diferența pentru Inter Mimai și este primul în topul golgheterilor din MLS cu 22 de goluri, după ce l-a devansat pe Sam Surridge.

Inter Mimai se află pe locul 5 în Conferința de Est din MLS și are 52 de puncte în 28 de partide.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!