Ianis Stoica face parte dintr-un club select al fotbaliștilor români, la ora actuală. Pentru că, din fericire pentru el, după ce a părăsit Superliga noastră, el n-a dispărut, brusc, fără urme, așa cum se întâmplă cu multe vedete ale întrecerii interne.

În Portugalia, într-un campionat important al Europei, Ianis Stoica prinde minute, în mod constant. Sâmbătă, în ultima partidă a anului pentru Estrela, românul a fost trimis pe teren din minutul 69 al duelului cu Famalicao. Până în acel moment, Ianis Stoica asistase de pe bancă la o nebunie de meci!

În primele 51 de minute, întâlnirea a oferit cinci goluri! Când Ianis Stoica a fost introdus, tabela arăta deja Famalicao – Estrela 2-3. Cu acest rezultat s-a și încheiat partida. Cu precizarea că oaspeții au avut mai tot timpul situația sub control: au condus cu 1-0, cu 2-1 și, finalmente, s-au impus cu 3-2.

Ianis Stoica, sub media echipei

Pe Flashscore, Ianis Stoica a fost notat cu 6,3, în condițiile în care media echipei a fost de 7,1. Iată cifrele pe care românul le-a contabilizat, în cele 21 de minute în care s-a aflat pe gazon:

*Acuratețea paselor: 67% (4 din 6)

*Total șuturi: 0

*Total atingeri ale balonului: 12

*Total atingeri ale balonului în careul advers: 1

*Dribblinguri reușite: 0 din 1

După succesul de astăzi, Estrela a urcat pe locul 10 din 18, având 18 puncte după 16 etape. Echipa e la cinci puncte de poziția a 16-a, care duce la barajul salvării. Locurile retrogradabile direct, 17 și 18, sunt ocupate de Tondela (9 puncte) și de AVS (4 puncte).

În acest sezon, Ianis Stoica a adunat 695 de minute pe teren pentru Estrela, în toate competițiile. Bilanțul său? 2 goluri și 2 pase de gol.