În ultimii ani, antrenorul și-a manifestat de mai multe ori intenția de a pregăti un club la nivelul Superligii României. Ar fi dispus să accepte și un proiect ambițios în Liga 2, unde ar avea posibilitatea să se lupte pentru promovare, în contextul în care Steaua a fost ”blocată” de câteva ori din cauza formei de organizare.
Chiar dacă lucrurile păreau să se miște legat de asocierea cu o entitate privată, care ar acorda Stelei dreptul de promovare în Superligă, acum ar fi șanse destul de mici pentru ca totul să se rezolve până la startul noului sezon. Daniel Oprița ar fi dispus să rămână în Ghencea pentru încă un sezon și în această situație, dar le impune șefilor săi o condiție.
Daniel Oprița și-a lămurit viitorul: ”Așa aș continua la Steaua”
Mai exact, antrenorul ar vrea să fie lăsat să plece în cazul în care va primi o ofertă tentantă. În contractul său recent încheiat, Oprița a avut o clauză de 50.000 de euro pe care ar fi trebuit s-o plătească dacă ar fi decis să părăsească echipa, aspect care l-a ținut ”blocat” atunci când a primit o ofertă din Superliga României, de la Hermannstadt.
„Dacă nu găsesc ceva care să mă atragă și să fie bine, să fie un proiect bun, aș continua la Steaua în condițiile în care m-ar înțelege și ar accepta o clauză, să pot pleca oricând dacă o să am vreo ofertă. (n.r. - Deci prioritar ar fi un nou proiect?) Un proiect bun. Dar e greu de găsit în Liga 1, aș fi vrut să merg undeva acolo. Am licența PRO, am tot.
Sunt în vacanță, nu știu deocamdată ce decizie voi lua. Îmi place să lucrez, nu pot să stau foarte mult fără echipă, iar dacă nu voi găsi o echipă în acest moment, unde să pot să antrenez și să-mi accepte cerințele, e clar că o să discut și cu Steaua. Dacă vor accepta acea clauză, să pot pleca liber atunci când voi avea o ofertă, atunci aș accepta. Practic, aș putea fi liber oricând”, a spus Daniel Oprița, în exclusivitate pentru Sport.ro.
În sezonul recent încheiat, Steaua a prins play-off-ul și a încheiat pe locul cinci, cu 49 de puncte. În contextul în care ”militarii” și FC Bihor nu au avut drept de promovare, Chindia, ultima clasată din play-off, a beneficiat de ultimul loc de baraj, acolo unde a fost învinsă la penalty-uri de Farul Constanța.
Daniel Oprița, patru promovări și un baraj în șapte ani la Steaua
În cei șapte ani petrecuți la clubul din Ghencea, Oprița a bifat patru promovări (dacă punem la socoteală cele două ”blocate” de forma de organizare a clubului) și un sezon încheiat pe loc de baraj pentru promovarea în primul eșalon.
În cariera sa, Daniel Oprița le-a mai pregătit în cariera sa pe Metalul Reșița, Juventus București, FC Voluntari și CS Mioveni.