Telenovela Ianis Hagi oferă, în această săptămână, ultimele episoade. Pentru că, după cum sport.ro a dezvăluit aici, mijlocașul de 26 de ani e pe cale să semneze cu Alanyaspor.

Următoarea destinație fotbalistică a lui Ianis e lipsită de strălucire. Ca să păstrăm un ton elegant. Mai ales că, cândva, ni se spunea că pe urmele lui Ianis Hagi sunt marile cluburi europene din Occident. Acum, când a stat liber de contract timp de 3 luni, s-a văzut că astfel de scenarii au fost niște minciuni. Până și ultramediatizata „ofertă“, de la Genoa, s-a dovedit a fi o invenție, după cum sport.ro a demnostrat aici.

Ianis Hagi a refuzat Elche. Din cauza banilor!

Așadar, fără variante spectaculoase, Ianis Hagi e pe cale să evolueze, în acest sezon, pentru Alanyaspor, o formație mediocră. Alegerea lui Ianis devine cu atât mai ciudată cu cât, potrivit jurnaliștilor turci, Hagi jr a refuzat o oferă din La Liga!

Fotbalistul de 26 de ani, liber de contract de la începutul verii, a mai avut două oferte, de la Fatih Karagümrük și de la formația spaniolă de prima ligă, Elche. A respins însă aceste propuneri, spunând că nu sunt pe măsura pretențiilor sale salariale. Potrivit informațiilor din culise, contractul propus de Alanyaspor lui Ianis Hagi e de două ori mai mare decât cel de la Elche. De aceea, Ianis Hagi va semna cu Alanyaspor pentru 3 ani“, au dezvăluit jurnaliștii turci, fără a pomeni vreo sumă.

Totuși, potrivit informațiilor obținute de Sport.ro și Pro TV, Ianis Hagi ar fi refuzat toate ofertele de sub 1,5 milioane de euro pe sezon. Așa s-ar explica și decizia sa, de a nu merge la Elche, ocupanta locului 7 în La Liga, după primele trei etape.