Lamela face parte din staff-ul lui Almeida la Monterrey, dar nu deține licențele de antrenor necesare

Erik Lamela, fosta vedetă de la Roma, Sevilla și Tottenham, a fost forțat să se retragă prematur din fotbal, vara trecută, după o lungă luptă cu o accidentare la șold pe care medicii nu au putut-o corecta. După retragerea sa, argentinianul s-a întors în staff-ul tehnic al lui Matias Almeyda, fostul său coleg de la River Plate, care a fost numit antrenor principal la Rayados de Monterrey în Liga MX. 

Lamela nu deține încă licențele necesare pentru a face oficial parte din staff-ul lui Almeida, așa că i s-a oferit un contract de magazioner, pentru a putea avea acces la vestiar și pentru a sta pe banca de rezerve. Nu este singurul antrenor al lui Monterrey aflat în această situație, Fabian Donelli, cel care se ocupă neoficial de pregătirea portarilor, fiind trecut în acte ca membru al staff-ului medical, având funcția de maseur.

Situația este asemnătoare cu cele întâlnite în Liga 1 din România, unde Mihai Pintilii a fost trecut pe foile de joc ca delegat al FCSB, Lucian Filip a apărut ca preparator fizic la meciurile aceleiași echipe, iar alți manageri principali au folosit un antrenor-paravan, deținător de licența UEFA Pro, ei fiind trecuți în raport ca maseur, delegat sau secund la meciurile oficiale. 

A marcat cel mai frumos gol din lume în 2021

Erik Lamela (34 de ani) este născut la Buenos Aires și a evoluat la echipele River Plate (2009-2011), AS Roma (2011-2013), Tottenham Hotspur (2013-2021), FC Sevilla (2021-2024) și AEK Atena (2024-2025). Are 25 de selecții și 3 goluri pentru Argentina, strânse în perioada 2011-2018.

În palmaresul său se găsesc UEFA Europa League (2022-2023), Premier League Goal of the Month (martie 2021), Premier League Goal of the Season (2020-2021), FIFA Puskas Award (2021) și Super League Greece - Goal of the Season (2024-2025), fiind considerat un fotbalist cu execuții excepționale. Deține și cetățenie spaniolă, sub numele Erik Manuel Lamela Cordero. Cea mai mare valoare de transfer a fost de 30 de milioane de euro.

Foto - Getty Images, Rayados (FB)