Orice șut în fund, un pas înainte! Iată o zicală care se confirmă în cazul lui Cosmin Contra. Dat afară de la Al-Kholood, în iulie, după un epsiod șocant, tehnicianul român a ajuns acum la mai bine. La mult mai bine chiar, în Qatar.

Numit la Al-Arabi Doha, Contra are cel mai bun început de mandat, de când lucrează în fotbalul din Orientul Mijlociu. Pentru că, în premieră, a reușit să câștige primele sale trei partide la o formație arabă: 4-1 cu Al-Duhail, 3-1 cu Al-Sadd și 6-1 cu Lusail!

Cosmin Contra, ales Antrenorul Etapei în Qatar

Seria excelentă pe care a reușit-o „Guriță“ e cu atât mai spectaculoasă, cu cât până la sosirea sa, la Al-Arabi, această formație era ciuca bătăilor. Dovadă și locul ocupat în clasamentul din Qatar Stars League: 11 din 12.

Sub comanda lui Contra, echipa deja a urcat pe 8 în campionat. Iar în clasamentul din cupă e chiar pe primul loc! Tocmai de aceea, „nebunul simpatic“, așa cum l-au descris arabii pe Cosmin Contra, oferind imaginile cu trăirile sale pe marginea gazonului, tocmai a fost ales „Antrenorul Etapei“ cu numărul 7, în Qatar. Fanii l-au votat, după succesul spectaculos obținut cu Al-Sadd Doha, cea mai titrată formație pe plan local.

Contra, șanse mari să-și lungească seria excelentă

Cu trei victorii, în primele sale trei partide, fostul selecționer a readus Al-Arabi pe linia de plutire. Și sunt șanse mari ca seria excelentă de acum să ajungă la victoria cu numărul patru. Pentru că, mâine (ora 16.30), Al-Arabi va juca, acasă, cu ultima clasată Al-Shahaniya.

Prefațând acest meci, Contra a avertizat, totuși, că nimic nu e câștigat dinainte.

Al-Shahaniya nu va ceda ușor, în ciuda poziției din clasament. Am văzut meciurile lor și joacă bine. Așa că nu ne așteaptă o partidă ușoară. În anumite privințe, pot să spun că vom avea un meci mai dificil, comparativ cu ultimul (n.r. – 6-1 cu Lusail). Desigur, încrederea jucătorilor a crescut, după ultimele rezultate, dar asta nu înseamnă să ne subestimăm adversara“, a spus Contra.