Președintele Universității Craiova a vorbit deschis despre situația sa financiară, precizând că statul îi oferă lunar 3.444 de lei. Această sumă reflectă activitatea sa îndelungată, care include atât perioada de jucător, cât și cea de antrenorat, precum și încadrările în diverse întreprinderi din perioada comunistă.

„Am 45 de ani de fotbal. S-au mai luat în considerare și anii de antrenorat. Eram angajat în diferite intreprinderi, înainte de Revoluție, dar încadrat la minimum, în diferite posturi. Acum am o pensie de 3444 de lei, dar trebuie să mai crească acum. Eu mi-am făcut pensie din altă parte. Din investițiile pe care le-am făcut, din cofetării și altele. Trebuie să iau pensie pe anii ăștia de fotbal, ca jucător, ca antrenor. Pentru asta să fi fost plătit. Totuși, banii pe care i-am făcut i-am investit și a fost OK. Dar pentru ce am făcut în fotbal, trebuia să fiu luat în calcul”, a spus Sorin Cârțu, în cadrul unui podcast.

Banii ascunși în pământ înainte de '89

Sorin Cârțu a rememorat și contextul financiar din perioada Revoluției, când deținea economii importante. Fostul mare fotbalist a povestit cum a gestionat tranziția către capitalism, schimbând rapid leii în valută pentru a-i investi în străinătate.

„Revoluția m-a prins cu 900.000 de lei. La CEC. Curați. Aveam lei îngropați, dolari și mărci. Lei băgați în pământ. Cum am ieșit la capitalism, am început să îi rostogolesc, cu diferiți prieteni. Gândiți-vă că pe vremea aia, pentru 100 de dolari făceai pușcărie. Imediat după Revoluție, am scos toți banii de la CEC și i-am schimbat în dolari. I-am trimis în Turcia, să facă pui”, a mai spus Sorin Cârțu.