El este cunoscut de toți, dar pe ea o știu puțini! Soția lui Inzaghi dezvăluie cum a trăit plecarea de la Lazio: „Muream pe dinăuntru”

Simone Inzaghi Gaia Lucariello Inter Fotbal extern sotie Inzaghi
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 14 Septembrie 2021, 16:56
Data actualizarii: Marti 14 Septembrie 2021, 16:57

Simone Inzaghi (45 ani) a părăsit-o pe Lazio în această vară și a semnat cu Inter. 

După 5 ani și 242 de meciuri pe banca lui Lazio, Inzaghi a decis să „schimbe aerul” și a semnat cu campioana Italiei, Inter Milano, luându-i locul lui Antonio Conte. 

Mutarea de la Roma la Milano nu a fost tocmai pe placul soției lui Inzaghi, Gaia Lucariello, care a dezvăluit cum a trăit în toată această perioadă. 

  • sotie Inzaghi

„Inter? Simone a trebuit să își schimbe cariera, care vine pe primul loc. Chiar dacă muream pe dinăuntru, nu am dat înapoi: am încercat să îi ofer toată puterea, tot sprijinul meu. Nu aș fi făcut-o niciodată, mai degrabă plângeam pe ascuns. 

Schimbările sunt bune, apoi Simone a luat o casă extrem de primitoare pentru că știe că îmi va fi dor de casă. În Roma, locuiam în cartierul Parioli și trebuia să merg cu mașina să cumpăr orice, aici suntem în zona Brera, merg pe jos și găsesc magazinele. Îmi place asta”, a spus Gaia conform calciomercato.com

Cum trăiește meciurile soțului ei 

Totodată, soția lui Inzaghi a povestit cum trăiește meciurile echipelor pe care le pregătește antrenorul. 

„Trăiesc fiecare meci ca pe un examen. Nu vă spun în ce stare mentală mă uit la ele: plină de anxietate și cu ochii în lacrimi! Cu Verona în prima repriză am pierdut cu 1-0....Lorenzo, lângă mine, era în lacrimi. Sunt foarte agitată. Din fericire am câștigat. Sunt extrem de implicată în munca lui Simone”, a povestit Gaia. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!