„Să mă întorc la Parma este o emoție pură pentru mine, pentru tot ceea ce am trăit împreună. A fost puțin, dar intens, și sunt fericit pentru că finalul a fost excelent. Mulțumesc Parmei, directorului Pettinà și directorului Cherubini. Am încercat să dau totul pentru a atinge obiectivul, cu profesionalism și responsabilitate. Un oraș ca Parma și o echipă ca Parma merită scene importante”, a spus Chivu, potrivit ParmaToday. Antrenorul a adăugat că trofeul primit valorează dublu pentru el tocmai datorită legăturii cu acest club.
Cristi Chivu s-a întors la Parma! Moment emoționant cu antrenorul român
Cristi Chivu, actualul tehnician al celor de la Inter Milano, a revenit în orașul unde a primit prima șansă ca antrenor în Serie A, fiind premiat în cadrul galei Premio Sport Civiltà, la Teatro Regio.
Amintirea tatălui său și situația de la Inter
În timpul evenimentului, antrenorul în vârstă de 46 de ani a vorbit și despre tatăl său, Mircea, care a decedat când el avea 16 ani și care dă astăzi numele stadionului din Reșița. „A fost primul meu mentor, mai mult decât primul meu antrenor. Persoana pe care am admirat-o încă de la început și pe care voiam să o urmez pentru parcursul său. S-a îmbolnăvit pe un teren de fotbal și a murit. A mers la stadion până în ultimul moment, chiar și în timpul chimioterapiei, cu 50 de kilograme mai slab. Îmi amintesc un meci cu el la marginea terenului, așezat pe un taburet pentru că nu reușea să stea în picioare”, a povestit tehnicianul. Întrebat despre obiceiul de a lăsa o floare la mormântul tatălui său, Chivu a dezvăluit emoționat: „Eu și acum, la 46 de ani, vorbesc cu tatăl meu. Deși el nu mai este, continui să îi vorbesc”.
Cristi Chivu a vorbit și despre situația actuală de la Inter Milano, pe care a reușit să o redreseze după o perioadă mai puțin bună: „Această echipă poate să se îmbunătățească. Sezoanele sunt lungi, există mereu suișuri și coborâșuri și este nevoie de muncă, răbdare și sacrificii. Este nevoie de cultura de a ști să te ridici, de a ști să rămâi unit, de a avea același obiectiv și de a face totul pentru a-l atinge, conștienți de faptul că poți să și cazi, dar că devine important modul în care reacționezi”, a zis antrenorul grupării milaneze.
În finalul intervenției sale de la Teatro Regio, tehnicianul a vorbit și despre criza din fotbalul italian, în contextul în care echipa națională a ratat calificarea la trei Campionate Mondiale. „Este prea simplu să arăți cu degetul și să găsești o singură cauză. Din gură suntem toți buni să evidențiem ceea ce nu funcționează, dar apoi nu facem nimic pentru a face lucrurile să meargă. Uităm uneori că antrenorii trebuie să fie și educatori, să lucreze pentru creșterea individuală și personală a băieților. Poate că acum câțiva ani erau suficiente două mustrări și două țipete, astăzi nu mai este așa. Nu este suficientă doar tactica: trebuie să regăsim acele valori pe care în ultimul timp le pierdem”, a încheiat Cristi Chivu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News













