Aventura lui Cosmin Olăroiu (56 de ani), în calitate de selecționer al Emiratelor, se apropie de final. 

Ce s-a întâmplat, între mai și decembrie 2025, a fost descris cel mai bine de Oli, zilele trecute: „Când am preluat echipa națională, aveam 56 de ani. Acum, am 66! În șase luni, am îmbătrânit cu zece ani!“.

Pornind de aici, e clar ce a trăit Oli, ca selecționer. Obișnuit cu succesul, cu trofee câștigate pe bandă în cei peste 20 de ani de antrenorat, românul a ajuns să înșire rezultatele negative acum. Iar asta după un volum titanic de muncă, cu cantonamente multiple, în Europa și în Emirate. 

Pe fondul acestei situații, au apărut și criticile la adresa lui Olăroiu, după cum Sport.ro a arătat aici. Văzând această situație, românul a lăsat de înțeles ce urmează pentru el, după FIFA Arab Cup 2025: plecarea de la naționala Emiratelor!

Olăroiu: „Naționala are un viitor strălucit. Inclusiv fără mine“

Astăzi, pentru echipa lui Olăroiu e programat un meci decisiv, în ultima etapă din faza grupelor. De la ora 16:30, ora României, se vor juca partidele Emirate – Kuweit și Iordania – Egipt, în grupa C. Primele două clasate vor obține calificarea, în sferturi. Ca să atingă această fază, naționala Emiratelor trebuie să câștige. Și să aștepte apoi jocul rezultatelor, în funcție de scorul care se va înregistra în partida Iordania – Egipt. 

Indiferent de ce se va întâmpla însă, Oli pare că și-a luat decizia: va părăsi banca primei reprezentative după turneul aflat în desfășurare, în Qatar.

Calificarea (n.r. - în sferturile Arab Cup) nu mai depinde doar de noi. Și, în continuare, sunt foarte dezamăgit pentru ratarea calificării la Mondiale. Am dat totul, am încercat tot ce a depins de noi însă, uneori, rezultatul e influențat și de alți factori. Am ratat calificarea la Mondiale și din cauza unor greșeli, a unor decizii proaste. Am avut și ghinion. Dar norocul și ghinionul fac parte din fotbal. Am avut foarte multe meciuri, în care echipa a jucat bine, dar n-a câștigat. Iar în fotbal, jocul bun, fără un rezultat pe măsură, nu înseamnă nimic“, a spus Olăroiu.

Apoi, românul a lăsat de înțeles că plecarea sa de la naționala Emiratelor e iminentă.

Naționala e mai importantă decât mine. Vreau ca această echipă să fie puternică. Eu pot să spun că am pus fundația unei echipe care, pe viitor, va fi puternică. Viitorul sună bine pentru naționala Emiratelor, inclusiv fără mine. Aici, nu e vorba de mine! E vorba de echipa națională, care e mai presus de orice și de oricine! Îmi doresc ca, pe viitor, naționala Emiratelor să reușească să-și atingă obiectivele“, a completat Oli.

După FIFA Arab Cup 2025, următoarea competiție majoră pentru naționala Emiratelor va fi Cupa Asiei din 2027 (7 ianuarie – 5 februarie, Arabia Saudită). Contractul lui Oli cu federația cuprinde și această competiție. Aproape sigur însă, în această lună, părțile vor ajunge la un acord pentru reziliere pe cale amiabilă.

Cosmin Olăroiu, 12 meciuri ca selecționer al Emiratelor, în 6 luni

*0-0 cu Uzbekistan (preliminarii CM 2026)

*1-1 cu Kârgâstan (preliminarii CM 2026)

*2-1 cu NK Bravo (amical)

*3-1 cu Lecce (amical)

*3-1 cu Siria (amical)

*1-0 cu Bahrain (amical)

*2-1 cu Oman (preliminarii CM 2026)

*1-2 cu Qatar (preliminarii CM 2026)

*1-1 cu Irak (preliminarii CM 2026)

*1-2 cu Irak (preliminarii CM 2026)

*1-2 cu Iordania (FIFA Arab Cup 2025)

*1-1 cu Egipt (FIFA Arab Cup 2025)