Cosmin Olăroiu (55 de ani) e omul zilei acum, în Emirate, dar în fotbalul de aici activează și alți români. Cu rezultate bune chiar pentru nivelul la care se află.

Printre ei se numără și Daniel Isăilă (52 de ani), fost selecționer al naționalei de tineret. Chiar dacă e un tehnician prea puțin mediatizat în țară, în lumea arabă, Isăilă se bucură de o imagine pozitivă. Așa se și explică faptul că, la începutul acestui an, clubul Bani Yas din Emirate l-a readus pe bancă într-un moment în care această grupare, la care evoluează și Andrei Burcă, era amenințată cu retrogradarea.

Isăilă a menținut Bani Yas în prima ligă din Emirate

La acest al doilea mandat al său, la Bani Yas – a mai fost la această formație, între iunie 2020 și iunie 2023 – Daniel Isăilă s-a confruntat cu o situație extrem de dificilă. Concret, când s-a întors în Emirate, Bani Yas ocupa locul 11 din 14, având doar 8 puncte după 11 etape. În acel moment, echipa era la doar 3 puncte de poziția a 13-a, prima care ducea în liga secundă.

Între timp, Daniel Isăilă ocupă locul 12 din 14 cu Bani Yas, însă această clasare nu spune întreaga poveste. Pentru că, deși a coborât un loc față de momentul instalării sale în funcție, românul a reușit să îndeplinească obiectivul principal: salvarea de la retrogradare!

Când mai e o etapă din campionatul din Emirate, Bani Yas e la 10 puncte de prima poziție care duce în liga a doua. În plus, dacă în primele 11 etape, echipa avea doar 8 puncte, după venirea lui Isăilă, în următoarele 14 runde, Bani Yas a câștigat 18 puncte. 

Având acest bilanț, Daniel Isăilă va fi păstrat pe banca celor de la Bani Yas și pentru sezonul viitor. Informația a fost oferită de jurnalistul Ihab Zahdi. Acesta a notat că oficialii clubului Bani Yas vor prelungi contractul lui Isăilă, fiind convinși că românul va putea îmbunătăți nivelul echipei în următoarea stagiune.

După ce a părăsit România U21, în iunie 2018, Daniel Isăilă a lucrat numai în lumea arabă: Al-Hazem (Arabia Saudită), Bani Yas (Emirate) și Khor Fakkan (Emirate).